Stai puţin.

Photo by IcedPink

De ce ţi-ar păsa ţie? Pentru mine plouă, şi asta e destul ca să-mi fie bine.
Tu mă priveşti din umbră, şi îmi aduci aminte că pe vremuri eram fericită indiferent de vreme. Mda, ce vremuri.
Acum mi-e greu să mă port frumos cu tine pentru prea mult timp. Eşti plictisit. (Şi plictisitor).
Mâncăm amândoi orez cu lapte din acelaşi castron şi nu zicem nimic. E mai bine aşa, decât să începi să mă critici din nou.
Pe vremuri (şi încă ce vremuri), aveai răbdare până îmi trecea. Acum nu mai ai niciun drept să faci asta.
Aveai şi tu nişte bocanci verzi. Ai mei sunt galbeni, cu tot felul de omuleţi desenaţi pe ei. De ce nu-i mai porţi?
Ştiu că o să ningă în curând. Şi o să încep să visez la oameni de zăpadă cu nasuri roşii şi îngheţate de frig care prind viaţă şi ne fugăresc prin nămeţi.
Ne? Mai există noi?
Mda, îmi pare rău să te dezamăgesc. Şi nici măcar n-am mai zâmbit oamenilor de câteva zile, fiindcă am pierdut ideea pe parcurs. Nu mai văd la ce bun. Nu mai am chef de oameni (din nou). De tine, nici atât.
Care naiba e problema ta? izbucneşti la un moment dat. Ce dracu' ţi-am făcut noi de te porţi în halu' ăsta? Ce naiba vrei de la noi? Ce naiba vrei de la tine?
Hm... Să mă lăsaţi în pace?
Ca după aceea să te poti plânge cât de singură şi neînţeleasă eşti? Înţelege şi tu odată, nu se mai poate aşa. Într-o zi eşti prietenoasă cu toţi, te porţi normal şi firesc. În următoarea te porţi ca şi cum n-ar exista nimeni altcineva pe lume. În următoarea îi urăşti pe toţi şi mai ales pe tine însăţi. De ce? În funcţie de cât de mult dormi, de ce vreme e afară, de câtă cafea bei?
Mda, s-ar putea să ai dreptate, pe ici, pe colo. Dar n-am chef să mă gândesc la asta acum. Şi vreau să dorm.
Şi las-o baltă. Deja devii plictisitoare.
Stai puţin...