Ce se întâmplă când mufa căştilor iese şi muzica ta se revarsă în tot cartierul.

Începi să urli către vecinul de deasupra să dea muzica mai încet?
N-am mai plâns de foarte mult timp, şi asta mi se pare trist.
E ciudat de tot când ajungi să sari de la cel puţin un film pe zi - de multe ori două sau trei sau patru sau câte cere dispoziţia - la unul pe săptămână. Şi tot zic că e din cauza şcolii, dar nu mai sunt atât de sigură.
Cică o să fie frig de luni. Frig de tot.
Oare? Suficient de frig încât să ningă? Măcar de ziua mea?
Mda, încă nu am idee ce vreau să fac.
Big number, pe naiba. Măcar să supravieţuiesc zilei ăleia şi dupa aia n-o să mai vreau nimic.

Photo by Aqueous-Sun

Ploua, şi voiam să ajung în staţia de tramvai. Acolo nu era nimeni.
Nu e nimic interesant la o staţie de tramvai. Acolo doar vin tramvaie, şi staţionează. Mai vin şi oameni din când în când.
Ce aş fi putut eu să fac într-o staţie de tramvai?
Şi m-am gândit să te aştept pe tine. Câteodată chiar îmi place să aştept. Atunci când reuşesc să mă eliberez de grabă, de somn, şi de micile pusee paranoice pe care le am de obicei în cazuri din astea.
Şi mda, de data asta ai venit.
Ce urmează şi de ce ai venit sau de ce te aşteptam nu ştiu nici acum. Ploua doar, şi asta e bine întotdeauna.
Ce era atât de special la toată povestea?
Nimic. În afară de faptul că amândoi aveam umbrele verzi.
Mulţi oameni au. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.
Şi mulţi oameni aşteaptă tramvaiele care vin la intervale din ce in ce mai mari.
Eu te-am întrebat cum te cheamă, iar tu, în loc să-mi răspunzi, ţi-ai închis umbrela şi ai lăsat ploaia să-ţi ude părul pe care-l aranjaseşi probabil câteva zeci de minute. Aşa că eu ţi-am zis Fiul Ploii.
Iar n-ai zis nimic, te-ai mulţumit să râzi. Eu nu, fiindcă nu e cool să râzi la propriile tale glume.
Era frig, si nimeni nu ştia când o să vină tramvaiul. N-am crezut că o să vină atât de repede.
Ai urcat în vagonul al doilea, care nu era atât de aglomerat. Iar eu am urcat în primul, din principiu. Şi asta e tot.
De atunci, urc întotdeauna în vagonul al doilea, din alt principiu, iar pe tine te văd tot timpul în primul. Odată mi-ai făcut cu mâna, de după geam.
Dar amândoi ştim că de fapt cel mai bine e să mergi pe jos.