Partea a treia și, din fericire, ultima: Clișeistică aplicată (pe înțelesul celor mici).

Photo by Bruno Espadana

O aşteaptă în hol, aşezat pe un fotoliu. Apare, în sfârşit, şi întreabă, cumva din reflex: Cum a fost?
Cu un surâs, îi răspunde, fără să-și dea seama că vocea îi vibrează a disperare: Ai fost minunată, iubito. Totul a fost așa cum trebuia să fie.

Bun, și ce treabă avem noi cu toate astea, veți întreba, și-aveți toate motivele să fiți nedumeriți. Nu purtăm noi grija Literaturii cu L mare, nici a Artei, a Soartei și-a Consoartei. Dac-ar fi să fim sinceri pe deplin, am urla în gura mare că avalanșa asta de majuscule ne pare de un gust îndoielnic. Și, din fericire, trăim într-o epocă ce ne-ngăduie, ba chiar ne sprijină pornirile de fii risipitori. Așa că declamăm, pe la colțuri și cu fiece ocazie, că-i vorba doar de oameni, oameni ce fac ceea ce cred și cred în ceea ce fac. Nu că asta ar fi ceva neașteptat și nou sau că ar schimba în vreun fel lucrurile. Dar sună mai puțin amenințător. Ne-aduce pe toți mai aproape. Dărâmă ultimele piedestale și astupă cele din urmă diferențe. Ne lasă liberi într-o mare limpede și veșnic calmă.

În glezne încă-i sunt înfipte cioburi, sângele îi picură în pantofi, dar nu pare să-i pese. Sunt doar fărâmele ultimei dintre capodoperele care i-au scăpat printre degete. Își ridică, plictisit, șosetele până aproape de genunchi, scuturând țăndările pe podea. Mâine, la fel ca după fiecare premieră, se va întoarce la obișnuita vânătoare de musculițe, crâmpeie de versuri auzite la radio și încercări la fel de ratate de-a alcătui lista completă a tuturor achizițiilor necesare în gospodărie.
Ea se întoarce pentru un moment în cabină și-și dezlipește pansamentul ascuns în dreptul inimii, încleiat de sânge. Extrage cu nemăsurată grijă rămășițele mecanismului ce-o păstrează în viață și le lipește cu aracet de cea mai bună calitate, după care îl îndeasă la loc și umple cu vată de uz casnic spațiul rămas, de la o zi la alta tot mai mare.
Totul e așa cum trebuie să fie.
Minunată, într-adevăr.

Virtuţi elementare pe care vi le puteţi însuşi/perfecţiona în doar trei ani. Fragment: capitolul 12 [L]

Photo by Dashingmare

Labilitate: Ah, ce plăcut bate vântu-n frunze.
Laşitate: Locul din ultima bancă e cel mai călduţ.
Lăcomie: Cere bă şi tu loc în cămin, nu fi prost. Ce dacă n-o să stai acolo? Îl vinzi vreunui fraier, faci şi tu un ban cinstit.
Lăudăroşenie: Şi după ce-am câştigat premiu-ntâi cu proiectul ăla, m-a tot sunat secretara lui Bill Gates vreo săptămână, că voia ăla să mă cunoască. Da' trebuia să plec cu ăştia la mare, n-aveam timp atunci.
Lâncezire: Ochii-n tavan, ochii-n pământ, ochii peste cap. Hai, că trece şi viaţa asta.
Lenevie: Ah, e prea devreme, mai stau puţin. Degeaba, acuma-i prea târziu, las' pe mâine. Azi e duminică, m-apuc de luni. De luni întregi mă tot apuc.
Lentoare: Oo baarcăă poodduul îîll trreeceaa aallleennee, pee deedeesuubtuuu-i ceeellll beezmeetiiic.
Limitare: În secunda în care am început să mă mint pe mine însămi ar fi trebuit să mă împuşc. Of, de ce naiba trebuie să se învârtă toată lumea asta în jurul meu?
Linguşeală: Ştiţi, Dumneavoastră aţi fost dintotdeauna profesorul meu preferat. De fapt, respectul pe care vi-l port este atât de mare, încât nu mi-am putut vreodată aduna curajul să vin la cursul pe care îl predaţi, mi s-a părut că nu m-aş putea niciodată ridica la nivelul studentului care să merite să se scufunde în imensa Dumneavoastră înţelepciune. 
Logoree: Am început să aştept cu inima strânsă de teamă următoarea tâmpenie pe care-o s-o debitez. Niciodată nu-s în stare să spun ce trebuie şi, mai ales, niciodată nu pot să mă opresc la timp.

[Conform cu originalul, J.P.]

'I'd give you everything I've got for a little peace of mind.'

Photo by Elliot George

Se dau următoarele: un geam deschis pe jumătate, o plăcintă cu dovleac, niște draperii albe, chestia asta pe repeat, o miercuri, cearșafuri verzi, o muscă enervantă, un prunc sătul de viață, câteva pene de curent. Se aruncă toate laolaltă, se întoarce lumea cu susul în jos, ca să se amestece bine, și se inversează stânga cu dreapta (asta doar așa, fără motiv). Se dă la cald, cât se poate de cald, pentru toată seara și se servește cu vin fiert cu scorțișoară.
Ce iese se va vedea a doua zi dimineață la ora 7:30.

Pasul unu: Notează absolut tot, nu se știe când o să-ți folosească.

Photo by JohnnySix

Tocmai ați fost anunțată drept fericita câștigătoare a Premiului Pentru Cel Mai Tont Om Din Lume, felicitări!
Eh, mulțumesc.
Cum v-ați simțit când v-ați auzit numele strigat în fața a mii de oameni care ar fi dat orice să se afle în locul dumneavoastră în acel moment magic?
Hm. Nu știu din ce surse ați aflat dumneavoastră așa ceva. La ceremonie au fost prezenți doar șapte locuitori ai planetei HD 209458d care își petrec vacanța de iarnă pe Pământ și doi greieri cu urechi, toți prieteni apropiați de-ai mei.
Era doar o întrebare-standard, pe care le-o punem exact în aceeași formă tuturor personalităților pe care le intervievăm, pornind de la ideea că nimeni nu va admite că nu există cel puțin 2340 de persoane care să îl (sau o) idolatrizeze. Dar se vede că dumneavoastră meritați pe deplin premiul care tocmai v-a fost acordat. Și totuși, care sunt motivele pentru care afișați în continuare acest exclusivism de-a dreptul ofensator, în ciuda incidentelor de anul trecut?
Ce incidente, domnule?
Știm din surse sigure că a fost vorba de o adevărată revoltă, oricât de tare ar fi încercat autoritățile să mușamalizeze situația. Se pare că cel puțin două străzi - dacă nu chiar întregul cartier - au fost indignate de luminițele ce pâlpâiau neîncetat în grădina dumneavoastră, chiar și la ore indecent de mici, de cele două albume ale lui José González pe care le-ați ascultat încontinuu timp de treisprezece zile și mai ales...
Of, dacă nu m-aș fi chinuit atâta să pun mâna pe trofeul ăsta, aproape că vi l-aș fi oferit dumneavoastră, pentru că în mod sigur îl meritați mai mult decât mine.
Vai, ce onoare! Ați auzit, dragi ascultători din întreaga lume, sunteți martori la un moment istoric, însăși...
Mi-e somn. Uitați, ăsta e premiul. L-ați câștigat pe drept. E al dumneavoastră.
Dar e... un pachet de müsli cu alune!
Da, și-am bătut jumătate de oraș ca să găsesc așa ceva. Sper să-l apreciați cum se cuvine.
Vreți să spuneți că...
Da, premiul ăsta eu mi l-am acordat singură. Noapte bună.

Toată lumea la masă!

Photo source unknown

Spirala se trezi mahmură, ceea ce i se întâmpla foarte rar, doar își dezvoltase de-a lungul celor 785 de spire ce-i atestau vechimea o formidabilă rezistență la amețeală. Încercă să-și aducă aminte pe unde se învârtise, dar nu reuși să evoce altceva decât imaginea unor castronele roșii pline cu covrigei.
Covrigei? Dar nu se poate. Ți-ai jurat că n-o să mai umbli prin asemenea locuri, îi șopti acuzator conștiința, pe care o chema Ips.
N-am vrut, știi bine. Credeam c-o să fie un loc drăguț, c-o să bem un Bloody Mary, că totul va fi ca de obicei. Nu îmi imaginam c-o să se ajungă la așa ceva.
Tu îți dai seama în ce hal ai ajuns? Covrigei! urlă Ips direct în urechea ei dreaptă.
Lasă, n-o să se mai întâmple.
Bineînțeles, fără îndoială, de-si-gur că n-o să se mai întâmple, așa zici întotdeauna. Tu nu vezi în ce hal ți-ai dereglat spirele? Fiecare atârnă în alt unghi, nici tu nu cred c-ai mai fi în stare să-ți găsești centrul. Două săptămâni o să umbli numai în opturi. Covrigei! pufni Ips cu dispreț.
Gata, plec, c-am întârziat deja.
Nu stai să mănânci ceva?
Lasă că-mi iau doi covrigi cu susan de la colț.

Friptură, frisoane și frustrări.

Photo source unknown

În primul rând, trebuie să-i mulțumesc lui Moș Crăciun, desigur, care a făcut ce-a făcut și s-a întrecut pe sine anul ăsta. Pe lângă că mi-a adus absolut tot ce-i cerusem în scrisoare (zăpadă, adică), se pare că i-a plăcut atât de mult bradul meu împodobit cu jucării de lemn și chestiuțe cusute de mână, că nu s-a putut abține să pluseze. Așa se face că, atunci când am ajuns și eu acasă, după ușă mă aștepta un sac plin ochi cu daruri, care mai de care mai tentante. Și o să mă laud cu ce-am primit, ca să vă dau un motiv să fiți și voi cuminți la anu', poate îl impresionați la fel de tare pe Moș. Să știți că nu va fi ușor, trebuie să muncești din greu ca să meriți atâta atenție din partea lui. Nu pe oricine îl așteaptă Moșul cel Bun și Darnic toată noaptea, pitit după ușă, ca să-i ofere un sac care dă pe dinafară de-atâta febră, dureri de cap modelul XXL, tuse importată direct din adâncurile infernului, cele mai conștiincioase dureri de gât din istoria omenirii, și sunt sigură că am uitat multe altele, Moșul să mă ierte, dar sunt cam amețită și mă urmărește tot timpul, în orice cameră m-aș ascunde, o muscă imensă și fioroasă, pe care nimeni altcineva n-o poate vedea, doar e specială și mi-a fost trimisă mie, și numai mie. Și bineînțeles că în casă există o adevărată farmacie, cu medicamente care ar putea trata absolut orice, de la herpes până la cancer sau îmbătrânire, în afară de gripă, desigur. Și bineînțeles că toate farmaciile normale sunt închise. Și, când mă gândesc că nici măcar nu mi-a curs nasul de prin septembrie, nu pot decât să-i fiu din ce în ce mai recunoscătoare Moșului și să mă bucur de pe-acum pentru surprizele pe care-o să mi le pregătească la anu'.
Așa că, oricât de mult aș fi vrut să închei în modul tradițional, dorindu-vă să fi avut un Crăciun cel puțin la fel de fericit ca și-al meu, mă tem că așa ceva ar fi imposibil, chiar și pentru legendarul, mirificul și extraordinarul Moș Crăciun.
Păcat. Poate la anu', dacă vă străduiți îndeajuns.

(Ei, măcar m-am deranjat și-am făcut curat prin bârlogul imaginar, tot datorită Moșului, că n-am putut ieși nici azi din casă. )