Arta coacerii unui plan (hors saison).

Photo by Lione Bakker

 ...Și-mi întinse prin gemulețul pătrat cea mai tristă plămadă din întreaga istorie a tagmei patiserilor, de-am priceput de cum am zărit-o prin hârtia unsuroasă de ce majoritatea oamenilor urăsc în halul ăsta plăcintele cu dovleac, și totuși am acceptat-o și m-am îndreptat spre stația de tramvai fără să protestez, la o adică, viața mi-e o glumă sinistră, de ce-ar mai conta înc-o dezamăgire, și umplutura strident portocalie, pe jumătate crudă și măcinată prost țâșni direct pe gulerul sacoului, n-avea nici urmă de aromă, nici nu mă mir că are-o reputație atât de proastă dacă asta-i ce cunosc toți drept plăcintă cu dovleac, știi ceva, oricum nu-i de mine viața asta de antelectuel, o să-mi deschid o cârciumă cu plăcinte cumsecade și-o să perfecționez un Bloody Mary care să-ți scoată fum prin urechi, nări și porii scalpului, o s-angajez niște matahale care să țină la distanță mulțimile ce-or să se-ntindă în cozi șerpuinde până dincolo de autostradă săturându-se doar cu miresmele plutind din cuptoarele mereu încinse și da, culturile de Cucurbitacee de pe planetă or să explodeze, or să planteze oamenii bostani în ghivece pe balcon fiindc-or să valoreze cât greutatea lor în aur, în trufe albe sau, mă rog, în buruieni din cel mai sălbatic soi, or să mi-i aducă ofrandă, iar eu o să-i prefac în plăcinte aburinde-a scorțișoară, tarte mari și mici presărate cu nucșoară, o să-i ascund în checuri cu ghimbir confiat și-n brioșe cu zahăr caramelizat, o să-i frământ în biscuiți cu cardamon și migdale de bon ton...
Bine-nțeles că atunci a venit tramvaiul, așa c-am aruncat restul sleit de plăcintă în primul coș de gunoi și-am urcat, ce era să fac?