Arta pregătirii somnului. Partea I.

Photo by Gildedfolly

Somn à la minute
Vă sugerăm acest mod de preparare a somnului pentru zilele extrem de încărcate, când ajungeţi acasă epuizat, cu puţin după miezul nopţii, mort de foame şi cu pardesiul sfâşiat într-un cui din tramvai. Trântiţi-vă servieta şi pantofii în direcţii complet opuse, în faţa uşii de la intrare, abandonaţi-vă pardesiul şi pălăria sub măsuţa de telefon şi aruncaţi-vă cu ultimele puteri pe prima canapea care vă iese în cale. După şapte sau opt ore, în funcţie de preferinţe, vă veţi putea bucura de un admirabil torticollis, nişte ochi umflaţi exact atât cât trebuie, eventual o migrenă şi aproximativ zece minute până la ora la care vă începeţi programul.
Notă: Folosită în exces, această metodă vă poate afecta sănătatea, garderoba şi slujba. 

Somn à la mode
Este recomandat să nu mâncaţi şi să nu depuneţi efort fizic după ora 18:00. Începând cu această oră puteţi face pregătirile pentru somnul atât de necesar frumuseţii. Preparaţi-vă din timp ceaiuri de tei, muşeţel şi valeriană, săculeţi cu lavandă uscată, selectaţi discuri cu muzică relaxantă, eventual sunete naturale, înregistrate special. Procuraţi-vă draperii din materiale groase, perfect opace şi înlocuiţi salteaua cu una adaptată special structurii coloanei dumneavoastră vertebrale. Înainte de culcare, faceţi o baie lungă cu spumă parfumată şi savuraţi o cană cu lapte cald, în care aţi pus un strop de miere. Aşezaţi-vă pe ochi o mască cu gel şi faceţi un exerciţiu de meditaţie, ceea ce vă va permite să vă goliţi mintea de toate activităţile de peste zi.
Notă: În timp, dacă abuzaţi de această metodă, s-ar putea să nu vă mai rămână timp pentru niciun fel de activitate.

Somn à la campagne
Pentru a obţine cele mai bune rezultate, ar fi ideal să începeţi pregătirile înainte de lăsarea întunericului, fie că veţi opta să dormiţi într-un cort, într-o cabană sau în casa unui localnic amabil. În lipsa unei surse adecvate de lumină, nu veţi putea alege cu uşurinţă cel mai potrivit loc pentru a vă monta cortul, riscaţi să vă rătăciţi, să găsiţi cabana ocupată în întregime, ş.a.m.d. În cazul în care nu vă sperie eventualele riscuri, inclusiv cel de a vă ruina complet somnul, puteţi încerca diverse variaţiuni pe această temă, înlocuind oricare dintre ingrediente. Un pod cu fân, o şură părăsită, chiar şi un copac pot constitui premisele unui somn fantastic, de care vă veţi aduce aminte peste ani de zile.
Notă: Nu se recomandă persoanelor care au probleme cu coloana vertebrală sau alergie la polen, păianjeni, furnici sau urşi.

Somn au feu
Somnul se poate pregăti în acest fel doar în perioada caldă a anului, ceea ce vă va face să-l savuraţi cu atât mai mult în sezon. Prezentaţi-vă pe plajă în jurul orei prânzului, preferabil după o noapte nedormită şi un mic dejun copios. Aşezaţi-vă rogojina într-un loc cât mai ferit de orice sursă de umbră, ungeţi-vă din abundenţă cu un ulei de plajă aromat după preferinţele dumneavoastră şi lăsaţi-vă în voia somnului. La trezire, veţi fi cu siguranţă încântat de insolaţia pe care aţi obţinut-o, precum şi de urmele albe pe care vi le-au lăsat palmele pe abdomenul roşu şi tumefiat.
Notă: Este preferabil să vă goliţi complet portofelul în noaptea dinainte, pentru a-i regreta mai puţin lipsa atunci când vă veţi trezi.

Somn à la recherche du temps perdu
Această metodă dă cele mai bune rezultate în perioadele în care mediul extern aplică asupra dumneavoastră un maximum de presiune, cum ar fi zilele dinaintea unui termen limită, a unei predări de proiect, ş.a.m.d. Poate vi se pare complicat sau chiar imposibil să vă bucuraţi de somn în aceste condiţii, dar vă vom arăta cum să facilitaţi ducerea la bun sfârşit a procesului. Puteţi începe prin a viziona un film, urmat de câteva episoade din serialul dumneavoastră preferat. După câteva ore petrecute în contemplarea celor mai uimitoare 10 caracteristici ale criminalilor în serie din filmele Disney lansate pe parcursul ultimului secol, puteţi să vă faceţi o cafea, pentru a vă linişti conştiinţa - dacă simţiţi această nevoie. De aici, puteţi alege una sau mai multe din mulţimea de variante perfecţionate de-a lungul timpului: să vă întindeţi în pat, fixându-vă ceasul să sune peste exact trei minute (aveţi grijă totuşi să-i reglaţi volumul în aşa fel încât să nu vă deranjeze somnul); să adormiţi la birou, lipsa de comoditate a poziţiei şi urmele pe care le veţi avea pe faţă a doua zi dovedindu-vă într-o oarecare măsură lipsa de intenţie; puteţi desigur să invocaţi moartea unei rude apropiate sau o maladie neaşteptată, ş.a.m.d. Aceasta este una dintre metodele care vă lasă deplină libertate; folosiţi-vă imaginaţia, aşadar!
Notă: Efectele secundare pot lua, la rândul lor, cele mai diverse forme şi niveluri de gravitate, de la afectarea temporară a auzului până la şomaj sau dosare penale.

Somn au vin
Cu privire la acest fel au existat nenumărate controverse de-a lungul timpului, puriştii susţinând că vinul nu poate fi înlocuit sub nicio formă în reţeta originală. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre specialişti sunt de părere că orice băutură alcoolică va conduce, mai devreme sau mai târziu, spre acelaşi efect. La fel ca în majoritatea metodelor de preparare a somnului, este recomandat să fiţi cât mai obosit, pentru rezultate mai rapide şi mai spectaculoase. Îl puteţi savura atât în intimitatea propriului cămin, cât şi în cadrul unui eveniment social, lăsând o impresie cu atât mai puternică asupra tuturor celorlalţi participanţi. Drept suport, vă sugerăm să optaţi pentru o canapea sau un fotoliu, tejghelele barurilor şi vasele de toaletă fiind apreciate de către specialişti ca extrem de incomode.
Notă: Pentru prepararea cum se cuvine a acestui fel, s-ar putea să fiţi nevoit să renunţaţi la un anumit număr de neuroni, dar cu siguranţă veţi considera că efortul a fost justificat.

Somn au jus
Este o variaţie a somnului au feu, în acest caz înlocuindu-se plaja cu o cadă de baie, jacuzzi, bazin sau un alt recipient de mărime variabilă umplut cu un lichid după preferinţă şi renunţând la gresarea prealabilă cu ulei de plajă.
Notă: Riscurile includ, printre altele: sufocare, înec, eviscerare de către un banc de rechini flămânzi.

Somn à la folie
Transmisă de secole, din generaţie în generaţie, această reţetă inspiră şi în zilele noastre nenumărate acte de curaj şi sfidare a conformismului. După principiul de bază "ţara arde şi baba sforăie", nu vă lăsaţi copleşit în momentele de răscruce, ci profitaţi de orice moment pentru a vă regenera celulele. Cu cât acţiunile dumneavoastră se răsfrâng asupra unui număr mai mare de oameni, cu atât rezultatul va fi mai memorabil. Nu vă impuneţi limite, şi dumneavoastră puteţi face istorie!
Notă: Această metodă nu prezintă absolut niciun risc, vă garantăm.

Bon appétit!

'The next time I'm in town.'

Photo by Juha Roisko

Cei mai mulţi dintre oameni îşi fac socotelile atunci când sunt pe cale de a termina ceva, trag o linie lungă şi trec la următorul nivel. Eu trag linii când mă trăsneşte, peste tot, atât orizontalele de toate zilele, precum şi oblice într-o ureche, şerpuite alunecoase şi mai ales punctate (am mai spus că am o pasiune aproape bolnăvicioasă pentru puncte, nu?), aşa că bilanţurile mele seamănă mai degrabă cu modelul pe care-l lasă pe covor bocancii mei verzi când intru val-vârtej în casă dup-o ploaie.

Aşa, acum că am reuşit să-nghesui şi metafora de grădiniţă absolut obligatorie, pot să trec la subiect. Mi s-a sugerat în ultima vreme, prin diverse metode mai mult sau mai puţin subtile, cum că ar fi momentul să las leneveala şi să mă apuc şi eu, în sfârşit, de ceva. La un moment dat, au devenit atât de frecvente à-propos-urile astea, că a început să mi se strecoare pe la ceafă senzaţia că poate, cine ştie, toţi oamenii ăştia or fi având dreptate, fiind atât de mulţi şi de vehemenţi.

Deci mă apuc să fac o listă. Cu numere şi tot ce trebuie, treabă serioasă. Cu ce am făcut eu în ultima vreme, în ordine aleatorie, pe măsură ce-mi aduc aminte:

1. Am tras mâţa de coadă. Cu fermitate şi fără pic de implicare emoţională, aşa cum se cuvine. Ignorându-i urletele sălbatice.
2. Am tăiat frunză la câini. Tone întregi. Şi nu cu toporul sau în vreun robot de bucătărie, ci în modul tradiţional, cu forfecuţa de unghii.
3. Am umblat după ploape. Peste tot. N-a rămas colţişor pe care să nu-l fi cercetat. Nu le-am dat încă de urmă, ce-i drept, dar intenţionez să reiau investigaţia.
4. Am frecat mentă. Cu atâta dedicaţie că mi s-au format băşici în palme. Le-am îndurat cu stoicism şi nu m-am plâns nimănui.
5. Am păzit generaţii întregi de boboci şi-am păscut roiuri de muşte. Nu mi-a scăpat nici una de sub privirea mereu vigilentă. 
6. Mi-am omorât timpul. Cu un profesionalism desăvârşit, fără să mă las înduplecată de patetismul cu care-şi invoca nevasta iubitoare şi copilaşii lipsiţi de sprijin.
7. Am ars gaz. De cea mai bună calitate, în cantităţi care au format la un moment dat un nor imens de fum verzui în jurul casei mele, abia se mai vedea.
8. Am păzit drumul. Nimeni n-a trecut de mine, vă asigur eu, indiferent la ce metode ar fi apelat. 
9. Am târnosit mangalul. În aşa hal încât nici cel mai iscusit detergent din lumea asta nu i-a mai putut da de cap.
10. Am căscat gura. Şi nu doar cât o şură, asta poate s-o facă oricine. Am căscat gura la soare, la lună, la stele, şi ele toate s-au speriat şi-au alunecat înăuntru. Le-am scuipat afară, prea mult praf pentru gustul meu.
11. Am umblat după cai verzi pe toţi pereţii din lumea asta, şi pe încă vreo duzină din cealaltă. I-am luat cu japca pe câţi am putut, şi-am adunat o herghelie de toată frumuseţea. Între timp au tulit-o, ceea ce-nseamnă că iar trebuie să m-apuc de treabă.
12. Am păscut vântul. Să-l vedeţi ce durduliu era când m-am despărţit de el, în cele din urmă, cât de tare se ataşase de mine... Se vede că mi-am făcut datoria cum trebuie.
13. Am bătut ceamburul. Hm, nici eu nu mai ştiu ce-nseamnă exact, dar sunt convinsă că m-am ocupat şi cu asta la un moment dat, şi că mi-am dus la bun sfârşit obligaţia, după cum îmi stă în fire.

Hm, nici nu-mi imaginam să fie atâtea, şi încă aş mai putea găsi câteva, dacă stau să mă gândesc. Şi voi mai aveaţi îndrăzneala să-mi reproşaţi că nu fac nimic, când n-am avut un singur moment liber? 
Ah, de acum pot să mă bucur de odihna pe deplin meritată.

'No more songs about sleep and fire.'

Photo by Pablo Curto

Toată chestia pornea cumva de la insomniile de care sufeream amândoi. În ultima vreme, eu mă încăpățânam să dorm cu orice preț, ceea ce reușeam pentru vreun ceas, după trei-patru ore de zvârcoleală disperată, lapte călduț cu miere și spray-uri de pernă cu levănțică. El, mai înțelept, se resemnase și-și petrecea orele alea citind sau uitându-se la câte-un film. Cel puțin știam că e cineva pe care pot să-l sun și la 4 dimineața fără să risc să-l trezesc.

„Dude, am deja trei sute șaptezeci și opt de mii, patru sute cincizeci și cinci de oi în țarc. Mai are rost? Ce dracu' am făcut să merit asta? Tot ce vreau e să pot dormi și eu ca toți oamenii, cer prea mult de la viața asta?”
„Aoleu, cum de-ai reușit să numeri până acolo? De obicei te plictisești cel târziu la primele cinci sute.”
„Încerc și io, bă. Chiar încerc. Tu ce faci?”
„Mă uit la Ikiru.”
„Pentru a câta oară?”
„Nu știu, probabil a cincea sau a șasea. Devine din ce în ce mai fain.”
„Aha. Mno, hai că încerc din nou să adorm, vorba aia, a optzeci și șaptea oară-i cu noroc. Noapte bună.”
„Somn ușor.”
„Ah, du-te naibii cu glumele tale.”

Și tot așa. Eu aproape că plângeam de nervi, fiindcă-mi imaginam cum toată planeta dormea liniștită, visa unicorni diafani zburdând pe câmpii de diamant și se trezea proaspătă ca un ghiocel, în timp ce eu urma să mă trezesc înjurând și dându-mă cu capul de toți pereții, după care să pic cu capul pe bancă în mijlocul cursului meu preferat. El devenea treptat o adevărată enciclopedie ambulantă în materie de cinema japonez, după care se trezea, înjura, își făcea o cafea de-i stătea păru-n sus toată ziua, până când adormea în cele din urmă, cu capul pe masă în cine-știe-ce birt. Și iar de la capăt, cu mici inversări de personaj, pentru spargerea rutinei.

Într-o noapte, mi-am adus aminte de-o vorbă de-a lui de pe vremuri. La un moment dat, era convins că, dacă cineva se gândește foarte intens la altcineva, ăsta n-o să poată dormi sub nicio formă. Și viceversa. Cum mă plângeam c-am adormit greu într-o noapte, surâdea vinovat, de parcă și-ar fi asumat vina pe deplin. Venea cu ochii roșii și cearcăne adânci și-mi zâmbea fericit, ca și cum nici n-ar fi avut nevoie de alte asigurări din partea mea. La vremea aia, nu-l luasem niciodată în serios, fiindcă aproape că dormeam și eu ca toți oamenii normali și nu-mi dădeam seama de amenințarea ce s-ar fi putut ascunde în spatele teoriei lui siropos de drăguțe.

Ha ha, foarte amuzant, îmi zic și-l sun. Răspunde mai greu, dar insist, fiindcă mă gândesc că are probabil căștile pe urechi și n-aude telefonul.
„Da.”
„Uite ce-i, apreciez că te gândești la mine, foarte frumos din partea ta, într-adevăr, da' acum chiar aș vrea să dorm. Tre' să mă trezesc la șase jumate.”
„Ce? Scuze, mai zi o dată, n-am auzit, încă-s buimac de somn.”
„Dormeai?”
„Da, am adormit pe la vreo zece aseară, cred. Ce ziceai?”
„Nimic, am dat peste-o chestie pe net, nimic important.”
„Cum nu, tre' să fie ceva, dac-ai sunat la ora asta.”
„Nimic, cică vine Shugo Tokumaru la București, probabil îi doar un zvon sadic, oricum. Noapte bună.”
„Și ție. Vedem mâine ce și cum.”

Eh, mă credeți sau nu, după ce-am râs un pic, am adormit aproape instantaneu, și m-am trezit atât de bine dispusă, că abia m-am recunoscut în oglindă. Ce ți-e și cu teoriile astea.

'Sittin' on top of the world.'

Photo by Cahilus

O fi primăvara de vină, habar n-am, dar mă izbeşte de peste tot sentimentul ăla că mai e încă speranţă pentru lumea asta. Doar la colţ se vinde vată pe băţ la un leu, se joacă Ionesco peste tot, în cinematografe rulează Gilliam, Burton şi Jeunet, apusurile-s din nou fantastice până şi văzute de la fereastră, şi aşa mai departe, de parc-aș fi nimerit în regatul lui Oz. Plănuiam să vă trântesc iar în cap o aiureală cinică şi nihilistă, dar nu mai îndrăznesc, dacă se supără Dylan şi nu mai vine? Retrag şi acritura aia de mai jos, promit să mă abțin de la orice pornire de genul ăsta (măcar azi, na), hai să fluierăm cu toții un cântecel și să țopăim pe câmpii printre lalele sau io știu ce mai fac oamenii când sunt fericiți și e primăvară și toate alea.

De fapt, pe mine mă scuzaţi, mă duc să-mi vând sufletul ca să fac rost de bani pentru bilet.

'In the meantime.'

Photo by Rebeka Pártos

Și n-a fost destul, niciodată nu e destul, de fapt. Vrem prea mult și cine poate să garanteze pentru noi? Îți spun eu, nimeni, ni-meni. Hm, te-aș crede dacă nu mi-ar fi atât de somn. Și știi că-s cu nervii la pământ, sub pământ, se zbenguie printre rădăcinile de ghiocei. Ah, ghiocei. Iar încurci borcanele și bastioanele și papioanele... Când vreau eu, ninge, ce, nu știai? Da, știu, nu-i frumos să zici ce, ce, ceeeee? Eu dorm, tu dormi, el doarme, noi dormim. Și ploaia așteaptă, da, ne așteaptă răutăcioasă, își freacă mănușile cu încântare. Știi de ce mă tot întrerup? Fiindcă probabil m-ar trece fiorii dac-aș duce un gând până la capăt. Mă sperie capetele în general. Ceaiul tău negru nu-i negru de-adevăratelea. De-adevăratelea, de-a-n-picioarelea, de-a v-ați ascunselea. Nu mai am cerneală neagră, vreau să mă înveți să sforăi. Pff, mă așteptam la mai mult din partea ta. Dar, când îți stă bretonul în halul ăsta, cum aș putea să te iau în serios? Io cred că ploaia e de vină (da, aia de la minus 19 grade, știi tu). Aha.

'The one that got away.'

Photo by Eyal Darshan

Dragii moșului, ai babei și ai odraslei lor androgine,

Știți că în mod normal nu prea mă interesează pe mine soarta voastră, după cum nici pe voi nu vă preocupă a mea - mi se pare corect.
Dar ziua de azi marchează un nou punct de cotitură în istoria omenirii, și nu putem să nu sărbătorim, cu vin fiert, Bloody Mary și toate cele - orice în afară de șampanie, adică. Să sărbătorim ce? Păi, locșorul ăsta de care dau eu cu capul din când în când, în diferite grade de ebrietate, tocmai (sau mai precis azi-noapte, la ora 1 și 31 de minute, după cum șade scris în cronică, verde pe bej) a trecut în cel de-al treilea an de existență. (Ha! Nici nu mi-a dat prin cap vreodată c-o să țină atâta vreme o chestie pe care am pornit-o în cine-știe-ce moment de slăbiciune, doar am abandonat eu la viața mea inițiative mult mai demne de laudă. Ei, și uite că nici vorbă să-mi pară rău, nici măcar așa, de formă... Ok, ok, am înțeles, păstrează speech-ul pentru când o să chiar realizezi ceva.)
Și acum că a trecut și asta, haideți să ne ignorăm mai departe unii pe alții, și să trăim fericiți până la adânci bătrâneți.
Cu drag.

P.S. Dacă o să mai am vreodată un câine, o să-l cheme Covrig.

'Please take your little sister to the bathroom, Mister Superman.'

Photo by Jonas Kiste

Eu una îmi amintesc toate durerile de cap pe care le-am avut vreodată.
Da, o țin minte pe fiecare în parte: cât a durat, ce planuri mi-a stricat, în ce parte a căpățânii se instalase și așa mai departe.
În total, trei sute cinci - cu tot cu asta de acum - în nouăsprezece ani, unsprezece luni și unsprezece zile. Nu-i chiar așa de rău, nu? Asta înseamnă cam una la douăzeci și trei de zile, câteodată chiar mai rar. Da, sunt un om norocos. N-am avut niciodată probleme cu nimic, ceasornicul funcționează aproape perfect chiar și acum, când am și eu o vârstă, totuși. Trei sute cinci migrene. Și prea puține dintre ele au fost cu adevărat urâte, majoritatea s-au mulțumit să-mi zgândărească un pic nervii, să nu cumva să-i uit de tot.
Adică trei sute cinci adevărate, plus încă cinci pe care am fost nevoită să le inventez. Acum, să nu mă înțelegeți greșit, nu sunt genul care să cerșească tot timpul compasiunea celorlalți, și nici nu mi se pare scuzabil să folosești pretexte de genul ăsta pentru a te sustrage de la vreo obligație. Și totuși, mi s-a întâmplat chiar și mie să inventez o migrenă. De cinci ori chiar. Asta înseamnă cam una la patru ani.
Hm, mai bine să explic, să nu vă faceți cumva o impresie greșită.

Prima dată când s-a întâmplat aveam șapte ani și jumătate. Pe vremea aceea îmi plăceau la nebunie bomboanele Mentosan. Tocmai îmi terminasem fișicul, și scotoceam prin casă după unul nou. (Cum eram atât de obsedată, și le mai și sfărâmam în dinți, ai mei luaseră măsuri, așa că nu-mi mai erau la îndemână oricând aveam chef.) M-am cățărat pe toate mesele, am cotrobăit prin toate dulapurile, și tot degeaba, nu le găseam niciunde. Până când am dat de un sertar care de obicei stătea încuiat. Acolo, în niște cutiuțe cilindrice, mă așteptau fabuloasele tablete. Aha, deci aici le ascunde! am triumfat eu și-am înhățat câteva, am sărit de pe scaun și-am luat-o la fugă spre locul meu secret, unde puteam să le savurez în deplină siguranță.
Ei, dar la ușă m-am ciocnit de fratele meu mai mare, care a observat imediat că strângeam ceva în pumn. Degeaba am încercat eu să neg evidența, a observat imediat pastilele și m-a luat la rost, spunându-mi că n-am voie să mă joc cu medicamentele. Dându-mi seama de catastrofa ce ar fi urmat dacă afla mama, mi-a venit instantaneu ideea salvatoare: i-am spus că mă durea capul și că mama însăși îmi dăduse cele trei pastile, ca să iau una atunci, una seara și una a doua zi dimineață.
Lui nu i s-a părut nimic suspect, și așa am inventat eu prima migrenă din viața mea. (Iar pastilele alea nici nu se puteau compara cu mentosanele mele, erau mult prea tari și amare.)

A doua a avut loc cu câteva luni mai târziu. O prietenă își julise un genunchi cu o zi în urmă, și se plângea tot timpul de dureri insuportabile. Ca s-o împiedic să se gândească încontinuu la zgârietura ei, am pretins că mă doare capul, și încă foarte tare.
Încercând să mă scape de durerea mea, a uitat de genunchi, și ne-am văzut de joacă.

Când am inventat a treia migrenă, aveam zece ani și voiam să învăț să cânt la muzicuță. Îmi găsisem drept profesor un băiat de pe strada noastră, dar îi rănisem orgoliul când, după jumătate de oră în care îmi arătase câteva lucruri, îl depășisem cu mult. Rămăsese perplex, nu-și putea explica de unde atâta îndrăzneală din partea mea. Propuse un concurs, cu un juriu capabil să-l aleagă pe cel mai bun. Mi-am dat seama că n-ar fi fost frumos din partea mea să-l umilesc în felul ăsta și, atunci când a venit momentul, i-am anunțat pe toți că am o durere cumplită de cap și am tulit-o acasă.
El și-a pansat orgoliul, decretând că am fugit ca o lașă de înfrângerea pe care urma să o sufăr inevitabil, iar eu nu m-am mai simțit vinovată când, câteva zile mai târziu, le-am arătat tuturor cum stăteau lucrurile de fapt.

A patra a intervenit într-una dintre cele mai prostești faze ale vieții mele. Aveam șaisprezece ani și tocmai - vai, Doamne! - ieșisem (de bună voie și nesilită de nimeni, dar nu importă) dintr-o poveste pe care până atunci o crezusem nemuritoare. Mândria mă împiedica să arăt că sufăr în vreun fel, deși îmi venea să sparg totul în cale și să urlu ca o nebună, să mă smiorcăi și să măsor înălțimea vreunui pod cu ajutorul timpului de care are nevoie un corp cu masa de 45 de kilograme ca să ajungă până jos. Nu, nici gând, îmi vedeam de viață ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, arboram cele mai largi zâmbete și râdeam cu mai multă poftă ca întotdeauna.
Și totuși, parcă nu mă simțeam chiar bine, parcă ceva nu era în regulă, au observat și ceilalți. Ah, mă cam doare capul, am spus, mă doare de azi-dimineață. Eh, ce să fac, deja m-am obișnuit, nici nu mai simt. (Exact pe sistemul ăsta am trecut și de cealaltă chestiune.)

Pe a cincea am inventat-o chiar acum, când am început să scriu treaba asta și m-am gândit că patru e prea puțin și nici măcar nu sună bine, ca număr, așa.

Cât despre celelalte dureri de cap - cele adevărate - cu altă ocazie. Acum mă voi consacra pe deplin celei cu care mă lupt de vreo jumătate de oră încoace.
Cum?! Mă durea capul? Ah, dar m-am luat cu povestea și am uitat complet. Putem să o ștergem din catastif, nu-i așa?

'I'd give you everything I've got for a little peace of mind.'

Photo by Elliot George

Se dau următoarele: un geam deschis pe jumătate, o plăcintă cu dovleac, niște draperii albe, chestia asta pe repeat, o miercuri, cearșafuri verzi, o muscă enervantă, un prunc sătul de viață, câteva pene de curent. Se aruncă toate laolaltă, se întoarce lumea cu susul în jos, ca să se amestece bine, și se inversează stânga cu dreapta (asta doar așa, fără motiv). Se dă la cald, cât se poate de cald, pentru toată seara și se servește cu vin fiert cu scorțișoară.
Ce iese se va vedea a doua zi dimineață la ora 7:30.

What's up, rocket man?

Photo by Melody-Amy

Hai să stabilim o chestie, așa, de la bun început, ca să nu existe neînțelegeri dup-aia: sezonul de vin fiert a început și ați face bine să vă obișnuiți cu ideea. Tot așa cum nu poate exista vară fără Skittles, toamnă fără castane prăjite și primăvară fără... (ridichi?! bine, bă, ridichi să fie), nici o iarnă fără vin fiert n-are rost, fie ea și una ca asta, care năvălește la miezul nopții, își face copie după cheie și dup-aia se instalează în locul tău de pe canapea. Și nu-ți dă voie să ții geamul deschis, că-i frig afară. Păi și ce dacă? Și toamna-i frig. Și măcar plouă.
Tom mi-a zis odată ce să fac când mi-e prea frig și n-am cu ce să mă acopăr: să mă spăl pe față, cu apă rece neapărat. Ce-i drept, nu știu dacă metoda asta ar funcționa și într-un univers normal, dar noi suntem cât se poate de mulțumiți.
I'm blue, îmi recitau unghiile mele în cor, școlărește, de căteva zeci de ori pe zi. Eu nu le mai băgam în seamă, fiindcă tot ele îmi șopteau chestii neverosimil de înțelepte atunci când îmi permiteam și eu în sfârșit să adorm, cum ar fi că albastrul e una dintre cele mai mari iluzii ale omenirii, și eu le dădeam dreptate, gândindu-mă că dacă nici cerul și nici marea - lucrurile chintesențial albastre - nu-s albastre de fapt, păi atunci în cine să mai poți avea încredere?
Aia mică mânca brânzoaice cu stafide. N-am fost niciodată convinsă pe deplin dacă știu sau nu ce gust ar trebui să aibă de fapt, fiindcă nu m-am întâlnit decât cu din-alea de la patiserie. Și tocmai din miezul unei stafide izbucni: așa-i că trenurile merg pe bază de bucurie? Păi da, cu cât ți-e mai lehamite de viață, cu atât o să avansezi mai încet. Și când te simți bine, râzi și visezi, zboară ca gândul. Of, ce dreptate avea.
Și eu n-am mai zis nimic, am sorbit din cana mea neagră și am închis ochii, convinsă că drumul până pe Marte n-o să dureze așa de mult.

Tell me something I don't know.

Photo by Lara Jade

Mâncăm arahide iar în jurul nostru e plin de coji goale. Pe masă a adormit un îngeraş din ceramică, cu fundu-i gol îndreptat obraznic spre tavan. Eu şi cu tine murim de somn, dar nici unuia nu-i trece prin cap să meargă la culcare, pentru că asta ar însemna să nu ne mai vedem până a doua zi. Tu reciţi bombastic poezii dadaiste, iar eu bat cu pumnii în tavanul vecinului de jos în ritmul unei melodii pe care numai noi doi o putem auzi. Hai să ieşim în părculeţul din faţa blocului şi să facem îngeraşi în zăpadă. Te declari încântat de idee, şi coborâm amândoi alunecând pe scara de incendiu până la etajul unu, unde scara se opreşte brusc pentru că îi degeraseră extremităţile şi fuseseră duse de urgenţă la spital. Şi atunci batem frumos în geamul de la balconul pe care am aterizat, şi ne răspunde un moşuleţ foarte simpatic şi cu căciulă roşie cu blană albă pe margine, care, atunci când îl rugăm să ne deschidă uşa pentru ca să putem lua liftul până jos, ne împinge frumuşel pe amândoi, cu o forţă de care nu l-am fi crezut în stare, drept în mormanul de zăpadă pe care oamenii de serviciu o culeseseră cu grijă de pe trotuar. Fiindcă ne e aşa de somn, adormim imediat. Brusc, ne amintim că plănuiserăm să facem îngeraşi cu fundul în sus, dar zăpada se împrăştie toată fiindcă în aterizarea noastră am trezit puiul de cârtiţă cu ochelari care îşi făcuse cuibul sub noi fiindcă era cald şi bine. Iar noi, ca să-l îmblânzim, îi promitem că ne ducem să ne culcăm, iar mâine o să-i aducem şi lui nişte arahide cu care să-şi decoreze vizuina.
Ceea ce şi facem.