Mâncăm arahide iar în jurul nostru e plin de coji goale. Pe masă a adormit un îngeraş din ceramică, cu fundu-i gol îndreptat obraznic spre tavan. Eu şi cu tine murim de somn, dar nici unuia nu-i trece prin cap să meargă la culcare, pentru că asta ar însemna să nu ne mai vedem până a doua zi. Tu reciţi bombastic poezii dadaiste, iar eu bat cu pumnii în tavanul vecinului de jos în ritmul unei melodii pe care numai noi doi o putem auzi. Hai să ieşim în părculeţul din faţa blocului şi să facem îngeraşi în zăpadă. Te declari încântat de idee, şi coborâm amândoi alunecând pe scara de incendiu până la etajul unu, unde scara se opreşte brusc pentru că îi degeraseră extremităţile şi fuseseră duse de urgenţă la spital. Şi atunci batem frumos în geamul de la balconul pe care am aterizat, şi ne răspunde un moşuleţ foarte simpatic şi cu căciulă roşie cu blană albă pe margine, care, atunci când îl rugăm să ne deschidă uşa pentru ca să putem lua liftul până jos, ne împinge frumuşel pe amândoi, cu o forţă de care nu l-am fi crezut în stare, drept în mormanul de zăpadă pe care oamenii de serviciu o culeseseră cu grijă de pe trotuar. Fiindcă ne e aşa de somn, adormim imediat. Brusc, ne amintim că plănuiserăm să facem îngeraşi cu fundul în sus, dar zăpada se împrăştie toată fiindcă în aterizarea noastră am trezit puiul de cârtiţă cu ochelari care îşi făcuse cuibul sub noi fiindcă era cald şi bine. Iar noi, ca să-l îmblânzim, îi promitem că ne ducem să ne culcăm, iar mâine o să-i aducem şi lui nişte arahide cu care să-şi decoreze vizuina.
Ceea ce şi facem.
Postări
0 vorbe-n vânt:
Trimiteți un comentariu