I hate you.

Photo by BlessedChild

Îmi bat capul cu tot felul de cadouri geniale pentru cel puţin jumătate dintre oamenii cu care am avut vreodată de-a face şi nu mai am bani şi nici timp şi nici pe unde să cotrobăi. Deci mda.
Adică, oricât aş părea eu de cinică, se întâmplă să ador atmosfera aia de Crăciun, familia adunată în jurul mesei încărcate mai ceva ca bradul, colindători, vin fiert cu scorţişoară, filme Disney la gura sobei, oameni fugărindu-se prin oraş ca să poată cumpăra cât mai multe kitch-uri chinezeşti şi sclipicioase cu pretenţii de cadouri şi decoraţiuni, cu puţin noroc şi un pic de zăpadă, fulare lungi din lână colorată, bocanci coloraţi, mănuşi cu un singur deget, miros de portocale şi plăcinte cu nucă, reni cu nasul roşu, hârtie igienică cu model cu steluţe, sticle de Cola cu Moşi Crăciuni mari pe ele, e perioada în care îmi pare cel mai bine că n-am televizor deşi plătim cablul oricum.
Cu toate astea, încerc iar să îi conving pe ai mei să nu luăm brad, măcar din motive ecologice dacă nu din cauza banilor pe care i-aş putea folosi eu cu mai mult spor în loc să-i dăm pe o chestie care o să stea vreo săptămână - două în sufragerie, încurcând lumea şi împrăştiindu-şi acele peste tot, după care o să aterizeze în cel mai apropiat tomberon, şi pentru care oricum n-am nici o idee drăguţă de decorare. Asta nu înseamnă că o să avem brad artificial. Peste cadavrul meu şi nici măcar atunci.
În rest, numai de bine, s-au făcut în sfârşit pozele pentru album şi nu l-am lăsat pe nenea ăla mare maestru să-mi facă poze cu mâinile-n şold, picior peste picior sau ţinându-mi gulerul ca să nu cadă fiindcă ştiam sigur că era cusut bine.
Am trimis deja scrisoarea în care cer în primul rând un covor foarte gros şi verde şi draperii la fel, în al doilea luna de pe cer şi un pian vienez cu coadă, iar în al treilea un elf de casă cum avea Harry Potter (ce, numai el?), preferabil pe Dobby fiindcă şi eu sunt împotriva sclaviei, care să-mi ţină de urât când o să intru în rândul lumii şi-o să citesc şi eu cartea aia, de Crăciun la gura sobei desenate cu cretă pe perete, ca să prelungesc mahmureala inevitabilă).
Eh, dar Moşul mă urăşte, ca şi toţi ceilalţi moşi cu care-am avut vreodată de-a face, şi oricum asta nu mă afectează fiindcă eu îl urăsc şi mai tare. Oare dacă strigi tare "Eu nu cred în Moş Crăciun", are acelaşi efect ca şi asupra zânelor? Adică i se stinge luminiţa din vârful căciulii îmblănite şi se topeşte încet ca şi Frosty când îi înfigi un laser cu rubin în ochi? Ar trebui să încerc. Dar nu, cel mai probabil ar muri doar un elf nevinovat (Aţi observat că ei nici măcar nu au căciuli îmblănite deşi e exact la fel de frig şi pentru ei? Şi doar Moşului îi ţin de cald şi straturile de slănină suprapuse cu grijă pe sub haina aia.)
Mă rog, destul. Poate că îl urăsc doar pentru că n-a ştiut niciodată să-mi aducă ceea ce-mi doream cu adevărat, pentru că pe vremuri purta bocanci ca tata şi acum se plimbă în adibaşi, deşi e iarnă şi la pol n-ar rezista nici o secundă, ceea ce dovedeşte cât de fake e.
Ah, şi nici măcar nu era vorba despre el.