Mai devreme sau mai târziu.

Photo by Martina Carnesciali

verde verde verde verde verde verde verde verde verde verde verde verde verde verde verde verde verde.
zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă zăpadă.
baloane roşii fundiţe roşii degete la fel de roşii faci ceva şi nu ştii de ce.
luaţi şi mâncaţi aceasta este ciocolata mea cu mentă.
negru mov închis mov mov deschis bleu deschis bleu albastru albastru închis negru.
ziua naţională a cui vreţi voi, atâta timp cât nu mergem la şcoală. ce, pică sâmbăta? păcat. mare păcat.
a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, ceva care se chema cumva da' nu mai ştiu cum aşa că las-o baltă. nu prea conta, oricum.
vreau mănuşi multe şi colorate şi fiecare deget să aibă altă culoare şi să am mai multe degete fiindcă zece nu-mi sunt destule şi oricine ştie că de fapt cei mai buni bulgări de zăpadă se fac la patru mâini.
oricum, dacă mai ninge ne ducem diseară în parc, facem câţi oameni de zăpadă putem şi după aia îi mâncăm pe toţi.
şi pe cer or să zboare zeci de reni cu nasul roşu ca fundiţele alea pe care le purtăm noi în timp ce împărţim prezervative oamenilor în ziua când se comemorează două dintre cele mai mari calamităţi care s-au năpustit vreodată asupra omenirii. (da, e cam proastă gluma, până şi după standardele mele)
şi când o să ne întoarcem n-o să fie curent şi o să ne uscăm părul la căldura lumânărilor şi după aia o să mirosim a brad fiindcă avem numai lumânări de crăciun.
şi nimeni n-o să se ferească de zăpadă cu umbrele.
nici măcar verzi.