duminică, 2 martie 2008

Send me back to where I've never been.

Photo source unknown
Fă-mă să nu mă mai simt un monstru.
Vreau iarnă cu miros de portocale şi mănuşi de lână şi mi se dau cleştişori cu buburuze, ghiocei ofiliţi şi brelocuri cu Harry Potter. Nu mi se pare un schimb corect.
Vreau chestii noi, care să-mi pună sângele în mişcare şi mi se dă un link către noile subiecte de bac.
Vreau să fug undeva şi începe să plouă.
Vreau să dorm cât mai mult şi când mă trezesc nu-mi mai pot întoarce capul spre stânga.
Vreau să visez şi ploaia bate pe pervazurile din tablă ale vecinului de sub mine.
Vreau să fie măcar ceva aşa cum vreau eu.
Vreau să tăcem şi să ne uităm în gol minute întregi.
Vreau să plouă şi să plouă până o să-mi aduc aminte ce mult îmi place.
Vreau să cred ce spun şi să spun ce cred.
Vreau să nu crezi ce spun şi să nu spui ce cred.
Mda, vreau cam multe.

0 vorbe-n vânt: