Everybody come together. (Emo allert)

Photo by Poetez

Şi ce-i cu asta? Eu nu am nevoie de motive ca să mă simt într-o lume complet idioată, şi atunci când chiar mi se oferă pe tavă motive dintr-astea, de exemplu o carte care nu se mai termină niciodată, care te exasperează prin emfaza cu care nu-ţi spune nimic, cu pretenţii şi hype de operă de geniu când de fapt nu depăşeşte cu mult chestiile pe care le citeşte soră-mea ca să adoarmă mai repede, te aduce în pragul nebuniei şi o urăşti cum n-ai mai urât de mult, dar nu vrei să te opreşti din încăpăţânare, masochism sau pur şi simplu fiindcă ţi-ai impus cândva să nu-ţi mai dai cu părerea decât după ce ai văzut până la sfârşit despre ce e vorba. Oricum, nu sunt dispusă să-i mai dau încă o şansă, poţi să mă numeşti superficială sau cum ai chef.
În rest, se apropie ziua ta şi ştiu că nu meriţi să-ţi iau ceva, dar asta nu mă împiedică să pierd vremea prin magazine, imaginându-mi ce chestii faine aş putea să găsesc dar I'm so evil aşa că nu primeşti nimic. Mda, chiar aş vrea s-o văd şi pe asta. Ştiu că sunt prea obsedată să fac cadouri ca să mă pot abţine când mi se oferă un prilej. (Şi încă ce prilej!)
Vreau ceva cu disperare. N-am idee ce. Părul meu a luat foc azi, şi nu cu de la sine putere. Va exista şi un contraatac. Cafeaua de la automat e sinistru de infectă. Am visat azi noapte (wow).
Cine eşti tu ca să ai vreo pretenţie că însemni ceva pentru mine? Cine eşti tu ca să mă priveşti cu compasiune pentru că am predat o foaie albă pe post de teză la fizică? Cine eşti tu ca să trebuiască să vorbesc cu tine dacă nu am chef? Cine naiba eşti tu ca să îmi cer scuze în faţa ta?
Voi sunteţi voi, şi eu sunt eu.
Voi sunteţi cei normali, mie nu îmi pasă şi o să iau orice alt tramvai decât cel pe care îl iei tu, indiferent unde mă duce. Mi s-a întâmplat vreun lucru bun azi? Nu, şi ce dacă?
Am nevoie de o perioadă în care să îmi pese mai puţin de oameni, de prieteniile mele care se duc dracului absolut toate, de tortura continuă la care mă supun încercând să fiu drăguţă şi să nu-i jignesc în vreun fel, şi fuck them all. Eu sunt cea defectă, ştiu bine asta, dar n-am ce-i face şi m-am săturat să fiu happy and loveable, să mă duc la petreceri idiotizante după care nici măcar cu o mahmureală mai de doamne-ajută nu mă aleg. Să se ducă naibii toţi cei care susţin că e împotriva naturii să nu te doară până în măduva oaselor de cele mai mici detalii, că e de bun simţ să te laşi bătut la cap, că trebuie să îţi porţi uniforma proaspăt călcată de dimineaţa până seara, cămaşa vârâtă regulamentar în pantaloni sau fustiță, părul aranjat frumos după urechi şi tunsoare de un milion, cei ce-ţi șoptesc ultragiați că nu-ţi e permis să porţi haine largi dacă ai mai puţin de doi metri înălţime fiindcă nu te avantajează, că trebuie să copiezi şi tu la mate' ca să ai o "medie bună", că trebuie să te gândeşti de pe acum să îţi găseşti nişte colege cuminţele de apartament, că trebuie să te porţi ca o fată (aka "domnişoară"), că trebuie să te porţi cu absolut toţi colegii de parcă ţi-ar fi imposibil să-ţi imaginezi viaţa în lipsa companiei lor selecte doar fiindcă aţi avut ghinionul să fiţi înscrişi la repezeală în acelaşi catalog, că trebuie să alegi imediat între bine şi rău, habotnic sau ateu, alb sau negru, în loc să faci după cum te taie capul în momentul în care te taie, că nu poţi asculta şi Sex Pistols şi Corinne Bailey Rae, că nu se poate să-ţi placă şi Amélie şi Fight Club.
Ah, şi iată că furia mea începe să se potolească, vârfurile părului meu ars cu bricheta încep să se refacă, Heath Ledger începe să se descompună, viaţa merge înainte şi chiar aş vrea să pot vomita ca să scap de senzaţia asta de lehamite generalizată.

Ziceam că.

Photo by Deadnic

Ziceam că eram un om ca toţi ceilalţi şi că şi tu erai la fel.
Ziceam că eu eram capabilă să fiu îndrăgostită de cineva pentru mai mult de două minute.
Ziceam că tu erai genul de om care nu m-ar fi bătut la cap niciodată.
Ziceam că era iarnă şi ningea de-adevăratelea, iar eu purtam un palton verde şi nu un sacou bleumarin.
Ziceam că nu îmi era prea lene ca să vorbesc cu cineva.
Ziceam că îmi petreceam nopţile dormind şi nu ascultând muzică şi uitându-mă la filme.
Ziceam că luna asta erau numai filme faine la cinema şi eram doar noi doi în sală. Asta când nu eram doar eu.
Ziceam că reuşisem să adun bani ca să ajung şi eu la munte iarna asta.
Ziceam că era ca pe vremuri, când eram fericită dacă apucam să vorbim câteva fraze şi să mergem împreună până la staţia de tramvai.
Ziceam că erai aşa cum îmi plăcea mie să te văd.
Ziceam că aveam chef de tine. Sau de mine.
Păcat că doar ziceam.

By the way.

Photo by CDcrew

Sympathique Souriant Sincère.
Poate o să mă gândesc de două ori înainte să cred ceva.
Vreau să ştiu ce vrei şi înainte de toate ce vreau eu.

No rephrasing.

Azi a nins. Pentru prima şi mi-e teamă că ultima dată iarna asta. În concluzie, am reuşit şi eu (vorba vine, fiindcă a mea contribuţie a constat în cea mai mare parte în mănuşa roşie on top pe care mi-am cumpărat-o împreună cu una identică dar mai puţin murdară în ajun de Crăciun, aşteptând în faţă la Fornetti ceva colegi de colindat... adevărată exorcizare prin shopping, ce mai!), în fine, am reuşit să fac un omuleţ de zăpadă, chestie la care visez de cei câţiva ani buni de când ninge o singură dată pe an, şi atunci tocmai în singura zi din lună în care n-am nici un chef să ies din casă. Nu că azi aş fi avut în surplus, dar am fost extrasă cu forţa din pat şi trimisă la făcut îngeraşi în zăpadă, chestie care nu mi-a ieşit tare bine, dar s-a soldat în schimb cu una bucată palton ud plus mai multe bucăţi înjurături referitoare la părţile sensibile, respectiv la anumiţi cunoscuţi decedaţi sau în viaţă ai persoanelor responsabile pentru locurile din oraşul ăsta ce te aşteaptă de obicei cu vin fierbinte, ciocolată fierbinte, ceai fierbinte sau măcar o cană cu apă fierbinte (cuvântul-cheie fiind fierbinte, pliculețele ți le aduci de acasă, după preferințe). Dar ți-ai găsit, în vreme de război. Eram pe cale să declar armistițiu Mac-ului (da, acelui Mac) da' până și ăla era plin de copii cărora le place zăpada doar privită de la fereastră. A se citi zăpada, şi nu mocirla aia pe care o găsești pe la noi prin centru. Colac peste pupăză sau pupăză peste un colac de plastic pe gheața de la patinoar care începe să se topească (vorbesc foarte serios, am visat eu azi-noapte, vă zic), ghici unde am mai găsit zăpadă nepângărită și pufoasă și care să scârțâie chiar și la câteva ore după ce a încetat să ningă? În curtea unei biserici, drept pentru care am purces la pângărirea ei (a zăpezii) în primul rând, iar în al doilea la construirea migăloasă a unui om de zăpadă cu înălțimea de 25,3 cm și diametrul bazei de aproximativ 15 cm, a cărui caracterizare mai amănunțită o poate face orice doritor pornind de la ilustrația de mai sus. După care am ajuns acasă, am băut o cană de ceai fierbinte, am văzut un film, timp în care zăpada se plictisi și plecă înapoi la polul nord (neapărat magnetic) sau la Muntele Athos al celor mai norocoși decât mine, care au urcat și coborât chestii mai interesante decât patul, canapeaua, fotoliul sau în cel mai bun caz vreo mașină (nici tramvaiele nu circulă încă).
Şi nici mâine n-o să fie mai bine, pentru că pe foile de xerox lipite cu scotch de ușile tuturor cafenelelor scrie clar că până în 4 n-are rost să mai dea nimeni pe acolo fiindcă toți au plecat naibii undeva unde nu le pasă că nouă nu ne-au mai rămas decât câteva bodegi infecte unde să ne înecăm amarul primei zăpezi adevărate de anul ăsta. De fapt, primei zăpezi de anul ăsta. De fapt, anul ăsta nu pare prea strălucit și nici n-au trecut decât trei zile din el dintre care două mi le-am petrecut dormind.
Şi mda, îmi trecuse prin minte să înfig în omulețul ăla o furcă sau o cruce sau ceva să-i țină de urât la noapte, dar m-am gândit că oricum o să se topească până atunci, până și mănușa a trebuit să mi-o recuperez, și oricum, nu mă ocup eu cu așa ceva.
Asta ca să nu zic că nu m-am ales cu nimic anul ăsta. Despre petrecerea de rev', nu zic nimic, fiindcă nu prea au mai rămas strămoși neblagosloviți și am epuizat toate mijloacele de întoarcere înapoi în timp. Înainte, când încă mai vedeam steluțe și mă gândeam, inocentă, că te poți simți bine oriunde dacă ai în jurul tău oamenii potriviți, chiar dacă ai dormit patru ore cu o noapte înainte.
Şi tot degeaba.