'Vreau să simt Praga.'

Photo by Meppol

Ah, cum să-ți spun asta într-un fel în care să nu râzi... Ideea e că tu chiar contezi pentru mine, fie că vrei sau nu să accepți asta. Ești importantă, într-un fel, poți să faci mișto cât vrei, da' ideea e că mie nu mi-e chiar egal.
Of, ne scuzați. Are Sindromul Tourette, săracul. Nu-și poate controla vorbele. Spune tot felul de tâmpenii fără să le gândească. Aveți răbdare, vă rog.
Da' ești atât de toantă. Nu glumesc nicio secundă. Vreau să fii aici. Vreau să fii acolo. Vreau un infinit de lucruri și toate te includ.
Vai, îmi pare atât de rău. Credeam că asta va fi o seară perfect normală, contam foarte mult pe asta, de fapt. Să fie totul cât se poate de normal și logic. Problema nu e la mine, bineînțeles, dar oricum, nu asta contează. Sindromul Tourette poate afecta pe oricine, fără nicio avertizare. E genul ăla de chestie care te lovește pe neașteptate, fără să-ți dai seama, oricâte măsuri de prevenire ai avea impresia că ai luat.
E problema mea, recunosc, da, ideea e că îmi pasă mai mult decât îmi imaginam până acum și că depinde doar de tine în ce direcție o să se ducă toată afacerea asta.
Mă scuzați, nu-l luați în seamă. E un sindrom ciudat și e destul de greu să-l controlezi. La un moment dat aveam chiar impresia că m-am molipsit și eu, într-atât de subtil lucrează. Dar nu. Puteți avea deplină încredere în mine. Eu sunt complet capabilă să controlez această stare auto-indusă, dacă vreți, nu există posibilitatea să fiu afectată în vreun fel de vreun mesaj pe care sistemul în care ne încredem cu toții de atâta timp - și a cărui computerizare totală a fost încheiată încă din data de 17 februarie 2009 - l-a înregistrat în felul acesta. E vorba de sindromul lui Tourette, catalogarea a fost finalizată la aceeași dată, câteva ore mai târziu. Sunt pe deplin convinsă de eficacitatea totală a sistemului, la fel ca și Dumneavoastră, de altfel. Nu vă îngrijorați, în epoca noastră este posibilă integrarea totală a individului suferind în societate, cu ajutorul medicației și tratamentului adecvat.
Îmi pasă de tine, oricât ai tot susține că ești o javră insensibilă. Nu-s chiar așa de ușor de speriat. Sunt aici. Vreau să simt Praga, cu tine...
Vai, îmi pare teribil de rău, în mod normal simptomele clasice - atât de ușor identificabile - ar fi trebuit să înceteze demult. De fapt, sistemul brevetat de noi ne oferea garanția absolută că totul va reveni la normal în cel mai scurt timp. Ne cerem scuze, a intervenit o eroare de sistem. Vom reveni cât mai curând, odată ce va fi elaborată legea sub care toate principiile vor fi rezolvate și toate conștiințele vor fi împăcate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă urăm să petreceți o seară cât mai plăcută. La revedere.

'In the meantime.'

Photo by Rebeka Pártos

Și n-a fost destul, niciodată nu e destul, de fapt. Vrem prea mult și cine poate să garanteze pentru noi? Îți spun eu, nimeni, ni-meni. Hm, te-aș crede dacă nu mi-ar fi atât de somn. Și știi că-s cu nervii la pământ, sub pământ, se zbenguie printre rădăcinile de ghiocei. Ah, ghiocei. Iar încurci borcanele și bastioanele și papioanele... Când vreau eu, ninge, ce, nu știai? Da, știu, nu-i frumos să zici ce, ce, ceeeee? Eu dorm, tu dormi, el doarme, noi dormim. Și ploaia așteaptă, da, ne așteaptă răutăcioasă, își freacă mănușile cu încântare. Știi de ce mă tot întrerup? Fiindcă probabil m-ar trece fiorii dac-aș duce un gând până la capăt. Mă sperie capetele în general. Ceaiul tău negru nu-i negru de-adevăratelea. De-adevăratelea, de-a-n-picioarelea, de-a v-ați ascunselea. Nu mai am cerneală neagră, vreau să mă înveți să sforăi. Pff, mă așteptam la mai mult din partea ta. Dar, când îți stă bretonul în halul ăsta, cum aș putea să te iau în serios? Io cred că ploaia e de vină (da, aia de la minus 19 grade, știi tu). Aha.