'Let's get radical.'

Photo by JeanFrancois

Să presupunem că ți-e somn, dar nu vrei să dormi fiindcă ți-e lene şi, pe lângă asta, ai frecat menta toată ziua şi nu vrei să te duci să te culci cu sentimentul că gata, that's it, a trecut şi nu mai ai ce să-i faci. Aşa că pur şi simplu stai treaz, te uiţi la filme, mai freci nişte mentă fiindcă se găseşte peste tot în cantităţi nelimitate şi aştepţi să vină momentul în care trebuie să te dai bătut şi să declari ziua pierdută degeaba.
Lana spune: niciodată să nu încerci să termini toată menta într-o zi ca să te poţi apuca dup-aia de ceva util. Se ştie că menta se regenerează de la o secundă la alta, şi dacă ai filma-o în slow-motion ai putea să vezi cum fiecare moleculă de mentă frecată dă naştere altor şapte care te aşteaptă nerăbdătoare să le freci. Mda, deja sună dubios ce tot aberez eu la ora asta.
Mi-e somn, şi tot aştept să ajung la vreo concluzie eliberatoare, să iau vreo hotărâre măreaţă sau să tac naibii odată. Cel mai simplu ar fi să tac, dar asta ar presupune să închid gura, sau calculatorul, deci efort suplimentar. Şi mi-e lene până şi pentru asta. De ce e atât de greu să taci când ai vrea să zici ceva dar n-ai chef să-ţi baţi capul să găseşti formularea potrivită? De ce te mai chinui pe tine şi pe ceilalţi? Adică te simţi cumva obligat să emiţi încontinuu câte ceva, doar-doar o să zici şi ce ar trebui la un moment dat.
Sau, fiindcă ai vrea să vorbeşti cu cineva anume şi ţi-e imposibil, din motive mai mult sau mai puţin obiective, te trezeşti discutând aprins cu cine-ştie-ce fost coleg de generală despre problemele personale ale animalelor tale de companie. Nu că asta te-ar interesa în vreun fel pe tine, pe coleg sau cu atât mai puţin pe animalele de companie. Dar trebuie să vorbești cu cineva despre ceva, ca să nu mai fii nevoit să te gândești la nimic.
N-o să înţeleg niciodată de unde nevoia asta să-ţi auzi vocea debitând cine-ştie-ce aiureli. Dacă fiecare om iubeşte atât de mult sunetul propriei sale voci şi ăsta ar fi singurul motiv pentru toată chestia asta dubioasă căreia îi spunem comunicare, cum ar fi să începi să citeşti cu voce tare Ghidul Autostopistului Galactic sau să faci vocalize sau să numeri până te plictiseşti? Bine, probabil dacă ai citi Ghidul în jurul tău s-ar aduna o grămadă de oameni care apreciază umorul extraterestru, în timp ce din cartierul celui care ar alege să facă vocalize ar evada toată lumea în câteva minute. Dar nu, probabil e preferabil să-i asculţi pe ceilalţi discutând despre vreme, Elodia, sau noile subiecte de bac. Eventual chiar să te prefaci că nu te plictiseşti la culme şi că te bucuri enorm că ţi se oferă ocazia de a purta o conversaţie atât de fascinantă.
Deci, cred că o să mă prefac că mi-e prea somn ca să-mi mai pot fugări degetele pe tastatură (mda, am evoluat şi nu mai scriu cu un singur deget) şi, în sfârşit, o să tac.
Iar data viitoare, Ghidul Autostopistului Galactic-lactic-actic-actic.