Poveste de adormit copiii tonți.

Photo source unknown

Înghiţi ultima bomboană cu lichior de vişine din cutie, după care se spălă pe dinţi, stinse veioza în formă de buburuză cu ochi negri şi închise ochii.
Uitase să acopere ferestrele cu dragile ei draperii verzi, aşa că soarele îi intră în ochi încă de pe la 7, dar refuză să-i deschidă şi-şi îndesă perna pe cap. La 7 şi un sfert, când se auzi Oda Bucuriei din turnul primăriei, ea tâşni ca apucată din pat, smulse cearşafurile, deschise larg uşile şifonierului, intră pe jumătate sub pat, scoase toate sertarele biroului, goli pe covor conţinutul rucsacului care aştepta într-un colţ, dar degeaba. Nu găsi nici urmă din ceea ce căuta. Resemnată, deschise geamul, şi de pe pervaz căzură lângă calorifer trei degetare nou-nouţe.
Dintr-un salt ajunse în pat şi începu să sară, la început mai încet, ca să nu sperie arcurile, apoi din ce în ce mai tare, până ajunse cu mâinile la zece centimetri de tavan. Agăţându-se de lustră, coborî graţios pe birou. Scutură, mai mult din obişnuinţă, cutiuţa cu pereţi transparenţi care atârna din tavan, dar din ea nu ieșiră decât câteva fire de praf obişnuit, din felul acela care se află tot timpul pe mobilă indiferent cât de des l-ai şterge. Ridică din umeri resemnată, îşi dădu jos papucii de casă şi se încuie în baie.
De câteva săptămâni, în fiecare noapte avea un vis ciudat, în care nişte băieţi îmbrăcați în frunze făceau tumbe prin aer, înconjuraţi de nişte licurici multicolori şi de puf de păpădie. Se trezea în fiecare dimineaţă cu senzația clară că cineva se ascunde în dormitorul ei. Întorcea camera pe dos ca pe un buzunar, dar nu găsea nimic care nu ar fi fost acolo în mod obişnuit. Totuşi, din când în când se întreba de unde au apărut atâtea cămăşi albe de noapte în dulapul ei, cum de îşi amintea atât de bine toate poveştile pe care le citise când era mică, de ce nu mai era praf de zâne în cutiuţă şi unde îi dispăruse umbra. Se trezea făcând tot felul de lucruri bizare, fără să ştie de ce şi la ce bun. Hotărî ca în seara aceea să stea trează, prefăcându-se doar că doarme, şi să urmărească dacă într-adevăr se întâmplă ceva ciudat în camera ei. Apoi îşi puse o rochie cu buline verzi şi se duse la ora de fizică, fiindcă era vineri, 13.
Seara, după ce prietenii cu care se uitase la nu-ştiu-ce film cu pirați plecară, deschise o nouă cutie cu bomboane, îşi puse o cămaşă de noapte, deşi de obicei purta un tricou, ţopăi pe balcon ascultând Adam Green la căşti, stinse becul în baie, trase draperiile şi începu să-şi spună o poveste. Îşi aduse aminte la timp că hotărâse să nu doarmă noaptea aceea, şi din fericire somniferul nu apucase încă să-şi facă efectul. Aşteptă aşa câtva timp, fixând steluţele fosforescente lipite pe tavan, până când surprinse o mişcare în faţa geamului. Era umbra ei, care tocmai încerca să se strecoare pe geam afară. O prinse de-un picior, iar aceasta împinse cutiuţa de deasupra lor, golind tot praful peste amândouă. Apoi, cu forţe proaspete, ţâşni la dreapta şi apoi în sus, târându-şi după ea stăpâna, care nu voia să-şi piardă umbra din nou.
Era o noapte senină, aşa că nu avură nici o problemă în a localiza luminile aeroportului de lângă steaua C.H.1771. Acolo, umbra reuşi să se smulgă din mâinile ei şi se pierdu în depărtare. Ea se uită nedumerită în jur şi văzu o Zebră Roz cu un carton pe care scria „Oraşul Fantomelor e locul unde vei regăsi tot ce n-ai pierdut încă”. Îi spuse în limbajul semnelor că umbra ei fugise, iar Zebra Roz se dădu de trei ori peste cap şi se transformă într-o Zebră verde, care îi spuse să îl urmeze. „Ghost Town a fost creat după o idee a unei firme din Austria, este deschis tot timpul anului şi prima vizită este absolut gratuită. Orice este permis, cu excepţia folosirii cuvântului deci.”, spuse, cu un puternic accent german, Zebra care era din nou Roz. Ea se prefăcea doar că ascultă, aşteptând sfârșitul discursului monoton, când observă că Zebra dispăruse. Se uită în stânga, dar nu era acolo, se uită în sus, dar nici acolo nu era, nici în faţa ei şi nici în spate. Fu oarecum dezamăgită, fiindcă îi promisese c-o s-o ajute să-şi găsească umbra, și-apoi o abandonase ca să-și ia prânzul la MacDaisy's, probabil.
Dar ea uitase să caute şi în dreapta ei, şi tocmai acolo se ascundea Zebra cea Roz şi păroasă. Văzu un moşuleţ cu păr verde care vindea vată de zahăr şi îşi cumpără un fuior cu gust de lămâie. În loc de băţ, bătrânelul înfăşură vata pe braţul drept al Zebrei cele verzi, iar cum amândouă aveau aceeaşi culoare, ea muşcă din greşeală din braţ, crezând că e vată, fiindcă aveau aproximativ acelaşi gust. Un sânge albastru închis începu să curgă, iar ea se sperie şi încercă să-şi aducă aminte măsurile de prim ajutor pe care le învăţase în clasa a VII-a când colegii făceau experimente pe ea la concursul „Sanitarii pricepuţi”. Din fericire, avea la ea cravata cu sigla şcolii, fără de care nu mai pleca niciunde de când avusese media la purtare -16,99, şi o folosi drept garou, apoi înfăşură totul cu pânze lipicioase de păianjen, care se găseau peste tot. Zebra leşinase, iar moşuleţul o ajutase să o aşeze pe o bancă. Îşi găsi şi ea o bancă în apropiere şi aşteptă să se trezească.
Atunci când Zebra care îşi revenise la culoarea sa normală se trezi, îl văzu pe Dracula îndreptându-şi proteza nou-nouţă şi ascuţită asupra venelor lui, care abia începeau să se vindece. Începu să urle şi să bată din picioare, cerând vată de zahăr, până când îşi dădu seama că stătea pe o bancă în trenuleţul groazei şi că toţi monştrii erau legaţi de tavan şi se zbăteau neputincioşi. Ea râdea de pe banca vecină şi îl trăgea pe bătrânul doctor Frankenstein de barbă, sub privirile amuzate ale namilei ăleia într-atât de singure că nici măcar n-avea un nume. Zebra sări în vagonul ei şi începu să râdă şi el, când se auzi sunând un ceas. Lângă ei ateriză umbra ei, care o apucă de mânecă şi o depuse în faţa geamului. Ea uită să tragă draperiile la loc şi se aruncă în pat, hotărâtă să nu mai mănânce atâtea bomboane cu lichior şi să nu mai piardă nopţile prin Neverland-urile altor oameni.

Pentru Zebra cea Roz, care chiar există şi care primeşte dedicaţie fiindcă a contribuit la mirifica asta poveste (lipsită de cea mai mică urmă de mind tricks, pe cuvânt).