'It don't mean a thing (if it ain't got that swing).'

Photo by André Madeira Cortes

De obicei, asculta muzică la căşti în timp ce se ducea undeva sau se-ntorcea de acolo. Îşi punea player-ul pe shuffle şi-şi vedea de drum. Cel mai tare îl enervau camioanele care treceau cu zgomot pe lângă el, împiedicându-l să audă altceva decât linia bass-ului. După ce investi într-o pereche de căşti care-i acopereau jumătate de cap şi-l izolau complet de exterior, şi astea încetară să-l mai aducă în lumea reală. Hoinărea prin oraş ore în şir, trăind tot felul de bucurii, frustrări, depresii, şi mai ales ritmuri. Ritmul era totul. De la blues la punk, trecând prin rock 'n' roll şi tango, ritmul era cel care-i dicta bătăile inimii.
Încetul cu încetul, îşi adaptă ritmul paşilor după cel al muzicii. Făcea paşi mari şi săltaţi când în urechi îi susura Angela McCluskey, paşi deşi şi apăsaţi când Johnny Rotten îşi răcnea refuzul de a lua de bună o lume prost construită. Fiecare piesă îşi avea ritmul ei special, care îi pulsa în vene, transmis prin firele lungi şi negre direct în creier, ca o perfuzie.
Oamenii începuseră să-l considere un ciudat singuratic, dacă nu de-a dreptul nebun, dar îl lăsau în pace, fiindcă nu deranja pe nimeni. E drept că odată a fost nevoit să o calce pe o doamnă pe picior, fiindcă şi-l aşezase exact acolo unde ritmul îi dicta să şi-l pună pe al lui. Şi, când ajungea la un semafor, trebuia să-şi oprească muzica, fiindcă nu mai era în stare să stea pe loc. Dar de obicei circula pe străduţe înguste şi singuratice, fără semafoare. Şi ritmurile continuau să-i conducă paşii, nici nu conta încotro, atâta timp cât muzica nu se oprea.
Mic-mare-mic-mic-mare-mic-mic. Mare-mic-mic-mare-mic-mare-mic.
Într-o seară, întorcându-se de la cinema, o asculta pe Ella Fitzgerald, şi făcea paşi mari şi egal depărtaţi, cu lungimea de aproximativ 0,85 metri. Văzu maşina care se năpustea spre el încă de când pusese piciorul pe asfalt, dar nu avea ce face. Trebuia să-şi urmeze inima încotro i-o duceau paşii. Avea de ales între a face un pas greşit şi a se încrede în ritm.
Ella n-avea nici o vină, şi el nici atât. La o adică, ritmul era tot ce conta.