Cântec de leagăn.

Photo by Incredi

Din nou, am făcut o descoperire colosală şi de interes vital pentru omenire şi nu numai. Nici nu ştiu ce s-ar face planeta asta fără mine, probabil s-ar duce dracului cu vreo cinci secunde mai devreme decât cu mine, asta fiindcă eu am prioritate. Revenind, am ajuns la concluzia că cel mai puternic somnifer încă necunoscut omului e eternul meu nemesis, fizica. De fiecare dată când deschid caietul ăla verde şi cu o tanti ce se plimbă prin Paris, în scopuri pur experimentale desigur, pic mai ceva ca feţii frumoşi păzind merele de aur. Că mă aflu în bancă, în pat sau pur şi simplu în pom, că e miezul zilei, al nopţii sau al momentului aflat exact între miezul zilei şi cel al nopţii. Iar eu, ca o Mamă Tereza aspirantă ce mă aflu, desigur că mi-aş dori să vindec toţi insomniacii din lume, de aceea contez pe sprijinul nemijlocit al oricui în popularizarea acestei descoperiri (florile şi Premiile Nobel la sfârşit).
Dar militez pentru interzicerea fizicii la şcoală, în afară de cazul în care se vor amenaja locuri speciale pentru practicarea ei, dotate cu saltele moi, păturici pufoase şi ursuleţi de pluş. Iar dacă nu ni se vor oferi aceste instrumente, sau aparaturi, indispensabile şi absolut suficiente studiului fizicii, spre imensul nostru regret, portarul va fi obligat să deschidă larg porţile şcolii oricui poate aduce dovezi cum că fizică scrie în orarul său. Şi cu asta am rezolva şi supărătoarea nedreptate care ni se face nouă, celor de la real, faţă de cei de la filo, care nici măcar bac din mate nu dau, ca să nu mai vorbim că respectiva materie lipseşte cu desăvârşire din orarele lor.
Şi, în această ordine de idei, fizica aproape că ar putea deveni materia mea preferată, cu condiţia să o studiez în exclusivitate la şcoală, chiar şi în timpul altor ore, la o adică. Ba chiar m-aş putea duce la olimpiadă.