Padam, padam.

Photo by Ivorylily

Așa. (bătăi năvalnice de tobe) A sosit și momentul pe care toată lumea l-a așteptat cu atâta înfrigurare. Deci, doaaaamneloooor șiiii dooomniloooor, Maaarele Preeeemiu pentru Cea Mai Proastă Conexiune din Istoria Internetului se acordăăăăă... Da, ați ghicit: wireless-ului din căbănuța mea din vârf de deal.

(Moment de reculegere, aplauze, autografe, flori și plâns în pumni fiindcă mie-mi merge netul mai prost decât vouă, sâc-sâc.)

Așa. Ieri noapte, mă învârteam și eu de pe-o parte pe cealaltă, fiindcă nu puteam s-adorm. Și-mi tot intra ceva în ochi, ceva care nu era unul din reflectoarele alea diabolice de pe stadion. Smucesc o pleoapă, și-mi sare somnul. Ok, lună plină, drăguț. Daaaar! Sub luna aia mare și dodoloață ce nu-mi dădea pace să dorm era o chestie mai mică, semirotundă, lipită de ea și puțin mai întunecată. Acum, posibilitatea ca toată dubioșenia de sub lună să nu fie altceva decât o iluzie optică generată de reflexia prin geamul dublu nu intră la socoteală, doar e prea logică. Așa că încep să iau în calcul următoarele variante: satelit al lunii, proiecție a Pământului, navă extraterestră, pălăria lui Mary Poppins, și așa mai departe. Mă tot sucesc în pat, ca să-l studiez din toate unghiurile și să văd dacă nu se apropie sau îndepărtează, dacă nu se mărește sau micșorează, sau dacă nu cumva dispare pur și simplu, la un moment dat. Însă desigur, mi-e prea lene să ies de sub pătură și să mă duc la geam și să elucidez misterul. Și-n cele din urmă, luna se ascunde în spatele stejarului din curtea casei vecine, și eu mă consolez cu gândul că, oricare ar fi adevărul, o să-l aflu a doua zi. Deși, în momentul de față, singura mea sursă de informare e Internetul. (Și acum, cred că ar fi momentul să explic cum procedez eu mai nou pentru a deschide o pagină web oarecare: chem Vulpea de Foc la datorie, tastez adresa, apăs Enter și plec să fac un duș. Când mă întorc, observ că am greșit o literă, corectez, mai apăs o dată Enter și mă duc să mai fac un duș, că nu strică. Și, dacă am noroc, până mă întorc, s-a încărcat și pagina de care-aveam nevoie.) Deci, vedeți, nici pe asta nu pot să mă bazez. Așa că se pare că nu voi afla niciodată adevărul cu privire la misteriosul fenomen la care-am asistat astă-noapte. (Ca să vedeți de ce nu pot eu dormi, în loc să-mi storc creierii încercând să-mi dau seama dacă mă iubește sau nu mă iubește, precum și cu alte dileme existențiale mult mai onorabile.)
În rest, țopăi de pe culmea unei depresii în abisul următoarei, am declarat război anime-urilor și benzilor manga și mai ales adepților acestora, mutilez caractere Hiragana și încerc să nu-mi pierd echilibrul când pun tacâmurile în scurgător (fiindcă tre' să mă urc pe-un scaun, că nu ajung de jos).
Și da, mi-e bine. Și lene, și somn. Și mi-e toamnă, și-o să-mi tot fie ceva vreme de acum încolo.
Ceea ce vă doresc și vouă.