'Come rain or come shine.'

Photo by Mediocre-Matt

Ah, ce-mi plouă în timpane, de nu mă mai pot auzi deloc, și trebuie să ghicesc cu aproximație ce vrei să-mi spui de fapt. Mi-e clar că ceea ce scriu n-are nici măcar o vagă legătură cu ce-mi spui tu, dar așa e cu muzica asta care-mi urlă tot timpul în urechi, ca să nu mă mai pot auzi smiorcăindu-mă atâta. Și ca să nu-i mai aud pe ceilalți. Că de smiorcăit mă aud în continuare, bineînțeles.
Dar nu-mi aud poveștile. Nu mi le pot aminti. Și vreau povești. Vreau povești multe, și vesele, și triste, chiar și cu sfârșituri fericite sau fără sfârșit, lungi, și scurte, și pentru mine, și pentru alții.
Și, în loc să pot auzi poveștile ce zboară-n jurul meu, eu le acopăr cu scâncetele mele de copil răsfățat. În loc să fug și să sar după ele, încercând să le prind, eu mă târăsc de-a bușilea pe sub mese, fiindcă mi-e lene să mă ridic în picioare. Și, când mai prind câte una, în loc să mă joc frumos cu ea, o trag de păr și-i leg tinichele de coadă, și râd fără milă privind-o cum se chinuiește.
Probabil că nu merit povești, de asta nu mai vin la mine. Dar m-am făcut copil cuminte, și promit solemn că n-o să le mai desfac în bucățele mărunte, pe care să le calc cu cruzime în picioare. Promit că n-o să le mai las împrăștiate care pe unde, să se împiedice toată lumea de ele. Promit că n-o să mai fiu egoistă și o să le-mpart și cu ceilalți copii care vor să se joace cu ele. Promit să fiu copil cuminte, dacă e musai, numai să plutească din nou în jurul meu, ca pe vremuri.
Și, dacă nu, e bine și așa. Dar atunci să nu mă mai întrebe nimeni de ce urlu și mă smiorcăi toată ziua. Îmi vreau jucăriile înapoi, și până nu le primesc, n-o să tac nici de-a naibii.
Să nu ziceți că nu v-am avertizat.