Ei, şi ce?

Photo by Lumihiutale

Of, la naiba, ce mi-ar plăcea să ştiu să înot, mai ales acum, c-a început din nou să plouă. Să găsesc ceva sticluţe dubioase, să le beau conţinutul şi să mă fac mică de tot. Să mă bălăcesc prin toate băltoacele şi să nu-mi pese dacă mă stropesc sau îmi ud părul, să nu mă deranjeze că apa e murdară şi rece. Să le dezleg şireturile oamenilor care se opresc pentru câteva minute în faţa unui bancomat sau dimpotrivă, să le leg celor care se opresc să vadă ce film rulează săptămâna asta la Arta (ar trebui să fie fain, zic eu). Şi ei să n-aibă habar de ce li se-ntâmplă. Să port bocancii ăia verzi, să se umple de apă şi să tropăi în ei, lăsând băltuţe peste tot în urma mea. Urme mici de tot, ca şi picioarele unei broaşte, de exemplu. Şi bocancii se micşoreze şi ei odată cu mine. Umbrela verde nu, deocamdată mă aşteaptă într-o vitrină, pentru că mi-a fost prea lene să intru şi s-o cumpăr, atunci când eram suficient de mare încât să pot deschide uşa magazinului. Acum mi se pare imensă, ar putea feri de ploaie o întreagă armată de monstruleți ca mine, care nici măcar n-avem nume, fiindcă mi-e prea lene să găsesc unul la ora asta. Chiar aşa, soluţia aia are efecte ciudate, n-am mai fost trează la ora 8 de săptămâni întregi, şi atunci nu pentru mult timp. Păcat c-am băut-o pe toată.
Hmm, oare cât timp mai durează efectul? Adevărul e că pe sticluţă nu scria Drink me, sau ceva care să-mi dea de înţeles c-ar fi potabilă. Ar fi putut la fel de bine să fie însemnată Şampon pentru păr fragil, Gel de duş cu extract de mentă sau apă de gură. Avea gust mentolat, şi eu am dat-o pe gât. Şi n-am dormit azi-noapte. Mă duc să-mi iau umbrela aia, până nu se luminează de tot.
Şi încă mai plouă, he he.