'This is not a love song.'

Photo by Mirjan Rooze

Vreau o casă cu pereţii atât de subţiri, încât atunci când îndrepţi spre ei o lanternă sau farurile unei maşini, să devină transparenţi.
Vreau să stăm pe două bănci diferite în parc şi să ne trimitem bileţele scrise pe şerveţele prin copiii care se joacă la groapa de nisip de lângă noi. Şi mie să-mi vină să strănut, din reflex să-mi pun la gură şerveţelul pe care-l ţineam în mână în momentul ăla, şi scrisul tău să-mi rămână întipărit pe faţă.
Vreau ca şi ţie să-ţi placă Adam Green şi, în timp ce bem un ceai în cafeneaua mea preferată care n-o să mai fie închisă, să izbucnim în dans, şi toţi oamenii din jurul nostru să ştie paşii şi să ni se alăture, exact ca în musical-urile absurde de pe vremuri.
Dar în momentul ăsta mă chinuiesc din răsputeri să mă gândesc la altceva, fiindcă n-am voie să mă îndrăgostesc de tine. Şi vreau să fug iar undeva, până trece pericolul. Tu să te-ascunzi, şi când o să mă-ntorc, o să fim iar prieteni. Vrei? Îi dau şerveţelul fetiţei cu rochiţă bleu şi o zbughesc în sus pe scări, fără să arunc vreo privire înspre tine. Tu te mulţumeşti să taci, sau cel puţin mie aşa mi se pare.
Şi parcă începe iar să plouă, cu tunete şi fulgere, aşa cum ne place nouă.