Everybody come together. (Emo allert)

Photo by Poetez

Şi ce-i cu asta? Eu nu am nevoie de motive ca să mă simt într-o lume complet idioată, şi atunci când chiar mi se oferă pe tavă motive dintr-astea, de exemplu o carte care nu se mai termină niciodată, care te exasperează prin emfaza cu care nu-ţi spune nimic, cu pretenţii şi hype de operă de geniu când de fapt nu depăşeşte cu mult chestiile pe care le citeşte soră-mea ca să adoarmă mai repede, te aduce în pragul nebuniei şi o urăşti cum n-ai mai urât de mult, dar nu vrei să te opreşti din încăpăţânare, masochism sau pur şi simplu fiindcă ţi-ai impus cândva să nu-ţi mai dai cu părerea decât după ce ai văzut până la sfârşit despre ce e vorba. Oricum, nu sunt dispusă să-i mai dau încă o şansă, poţi să mă numeşti superficială sau cum ai chef.
În rest, se apropie ziua ta şi ştiu că nu meriţi să-ţi iau ceva, dar asta nu mă împiedică să pierd vremea prin magazine, imaginându-mi ce chestii faine aş putea să găsesc dar I'm so evil aşa că nu primeşti nimic. Mda, chiar aş vrea s-o văd şi pe asta. Ştiu că sunt prea obsedată să fac cadouri ca să mă pot abţine când mi se oferă un prilej. (Şi încă ce prilej!)
Vreau ceva cu disperare. N-am idee ce. Părul meu a luat foc azi, şi nu cu de la sine putere. Va exista şi un contraatac. Cafeaua de la automat e sinistru de infectă. Am visat azi noapte (wow).
Cine eşti tu ca să ai vreo pretenţie că însemni ceva pentru mine? Cine eşti tu ca să mă priveşti cu compasiune pentru că am predat o foaie albă pe post de teză la fizică? Cine eşti tu ca să trebuiască să vorbesc cu tine dacă nu am chef? Cine naiba eşti tu ca să îmi cer scuze în faţa ta?
Voi sunteţi voi, şi eu sunt eu.
Voi sunteţi cei normali, mie nu îmi pasă şi o să iau orice alt tramvai decât cel pe care îl iei tu, indiferent unde mă duce. Mi s-a întâmplat vreun lucru bun azi? Nu, şi ce dacă?
Am nevoie de o perioadă în care să îmi pese mai puţin de oameni, de prieteniile mele care se duc dracului absolut toate, de tortura continuă la care mă supun încercând să fiu drăguţă şi să nu-i jignesc în vreun fel, şi fuck them all. Eu sunt cea defectă, ştiu bine asta, dar n-am ce-i face şi m-am săturat să fiu happy and loveable, să mă duc la petreceri idiotizante după care nici măcar cu o mahmureală mai de doamne-ajută nu mă aleg. Să se ducă naibii toţi cei care susţin că e împotriva naturii să nu te doară până în măduva oaselor de cele mai mici detalii, că e de bun simţ să te laşi bătut la cap, că trebuie să îţi porţi uniforma proaspăt călcată de dimineaţa până seara, cămaşa vârâtă regulamentar în pantaloni sau fustiță, părul aranjat frumos după urechi şi tunsoare de un milion, cei ce-ţi șoptesc ultragiați că nu-ţi e permis să porţi haine largi dacă ai mai puţin de doi metri înălţime fiindcă nu te avantajează, că trebuie să copiezi şi tu la mate' ca să ai o "medie bună", că trebuie să te gândeşti de pe acum să îţi găseşti nişte colege cuminţele de apartament, că trebuie să te porţi ca o fată (aka "domnişoară"), că trebuie să te porţi cu absolut toţi colegii de parcă ţi-ar fi imposibil să-ţi imaginezi viaţa în lipsa companiei lor selecte doar fiindcă aţi avut ghinionul să fiţi înscrişi la repezeală în acelaşi catalog, că trebuie să alegi imediat între bine şi rău, habotnic sau ateu, alb sau negru, în loc să faci după cum te taie capul în momentul în care te taie, că nu poţi asculta şi Sex Pistols şi Corinne Bailey Rae, că nu se poate să-ţi placă şi Amélie şi Fight Club.
Ah, şi iată că furia mea începe să se potolească, vârfurile părului meu ars cu bricheta încep să se refacă, Heath Ledger începe să se descompună, viaţa merge înainte şi chiar aş vrea să pot vomita ca să scap de senzaţia asta de lehamite generalizată.