Sfârşitul e aproape, zic.

Photo by Hookywooky

Venise toamna de curând.
Lovite de-ăst fior,
castanele cădeau pe rând,
cu frunzele-n sincron.
El, lunecând pe-o coajă,
direct la ea în braţe
se-opri lovit de vrajă
şi o privi în faţă.
Purta frizură după modă
ca nicthemerus diodon;
ea alesese-o rochie roză
şi un ştrengar breton.
Pe banca ceea din desiş
nici gând să obosească
stătură ore-n şir
poveşti să împletească.
Dar toamna-n rece chimonou,
văzând idila-n faşă,
în roatele lucind a nou
porni să pună beţe.
Ce se-ntâmplă: ei cum stăteau,
vorbind de toate cele,
vântul prin plete le bătea
lipsit de gânduri rele.
Când toamna crudă porunci
potop în lege-atunci,
degeaba el se-mpotrivi
de mila ăstor prunci.
Din pomi porniră brusc să cadă,
rapid ca nişte lăncii,
castane, nuci şi ghinde
direct deasupra băncii.
Şi toamna prinse-a râde
privindu-i pe eroi
plini de cucuie hâde
duhnind a rivanol.

Morala:
Copii, când mama spune
să nu ieşiţi în capul gol,
de credeţi că-s doar glume
păţiţi ca ăştia doi!