Recviem pentru un borcan cu dulceaţă de nuci verzi.

Photo by Junehee

Partea întâi: Habar n-ai de nimic.
Mi-e al naibii de dor de vremurile când nu-mi păsa, pur şi simplu. Mă jucam cum și cu cine aveam eu chef şi chestiunea cea mai importantă din universul meu era să fac rost de bani pentru Sziget. Şi dintr-o dată, totul a devenit atât de imperativ, de categoric şi de grav. Nu-s capabilă să mă joc sub genul ăsta de presiune. De unde atâtea scopuri mărețe, dileme existenţiale şi soluţii universale? Lumea-i doar o imensă groapă cu nisip, pe care unii-l folosesc ca să-şi înalţe castele, alții să construiască baloane diafane de sticlă, şi alţii să-şi îngroape rahaturile - pardon my French. Prea puţini sunt cei care mai au timp după toate astea să-şi întindă un prosop şi să se bucure de ce-au în jur.

Partea a doua: La ce bun?
Bineînţeles, de la un timp îmi dau şi eu seama cât de absurdă e întrebarea. Cât de absurd e totul, şi cu atât mai delicios. Ce ironii amare se ascund în spatele vitrinei în care strălucesc revelaţii frumos ambalate în hârtie colorată, miracole glazurate cu zaharicale din belşug şi sensuri înşurubate în flacoane de toate mărimile, pentru toate gusturile. Vreau să reproduc Ghidul autostopistului galactic din litere tăiate din paginile cărţuliilor Lonely Planet, vreau să-mi cumpăr o bicicletă verde, vreau să inventez un yo-yo inteligent, vreau să ies cu tipul de la bibliotecă, vreau să dovedesc existenţa Unicornilor Invizibili şi Roz. Avem de toate, de care aţi dori? Poate v-ar plăcea ca mâine să zburaţi pe Lună, se poate; desigur, vă va costa ceva mai mult. Drept aperitiv, poate aţi vrea un prieten nou? Iar ca fel principal, sunt convinsă că v-ar încânta o soţie drăguţă şi iubitoare, care să vă pregătească cele mai spectaculoase torturi cu ciocolată din lume. Sau, în cazul în care nu vă daţi în vânt după dulcegăraie, n-aţi vrea să visaţi la ceva mai practic, de exemplu, să vă vedeţi copiii la casa lor? Sau să aveţi propria dumneavoastră afacere! Priveşte-le pe toate, acolo, ai impresia că trebuie doar să întinzi mâna şi să înşfaci tot ce pofteşti. Cofetăria de vise decorate cu grijă în culori artificiale, farmacia cu doze mici din speranţa absolut necesară supravieţuirii, îndesată în fiole mici şi sterile pentru uz intravenos, casieria în faţa căreia aştepţi cu regularitate plata care ţi se cuvine.

Partea a treia: Ce-ar fi putut fi mai rău.
Da, prima dată năvăleau pletele alea printr-un colţ prost izolat, şi dup-aia se auzea sunetul ăla sinistru, degeaba, doar nu ţin la mine aiureli de genul ăsta, şi cu toate astea am tras perdeaua de la duş în aşa fel încât să pot urmări în oglindă orice mişcare ar fi avut loc în baie şi ţi-am zis că după trei minute îmi spălasem deja toţi dinţii, ceea ce-mi ia de obicei în jur de un sfert de oră dar asta nu-i treaba ta, în fine, nu, serios, doamne-fereşte, ai face bine să râzi mai mult şi să vorbeşti mai puţin, pe cuvântul meu, ţi-ar face foarte bine, oricum nu contează ce zici, nu e ca şi cum cineva ar ţine evidenţa, şi toţi sunt exact la fel de senili ca mine, nu?

Partea a patra: Fără văicăreli.
Avem nevoie de control, măcar pentru încă puţin timp. Nu ştim nimic, şi totuşi ştim mult prea mult.
Mai bine du-te şi te culcă. Aşa n-o să mai fie nevoie să te gândeşti la nimic.

Partea a cincea: Neterminat.
Şi aşa am ajuns în sfârşit la răspunsul pe care-l căutam de atâta timp: că tot ce trebuia să fac era să... AAAAAAGH.

(Nota editorului: Aici ia sfârşit manuscrisul original al ultimei depresii documentate ale persoanei în cauză. Ne temem că revelaţia sa finală nu va ajunge niciodată la marele public, dedesubtul ultimului cuvânt pagina fiind pătată cu un lichid suspect, de culoare maroniu-roşiatică, posibil sânge, probabil drept urmare a unei puternice hemoragii nazale sau înjunghieri în zona toracică. Investigaţiile vor continua.)