duminică, 28 decembrie 2008

Friptură, frisoane și frustrări.

Photo source unknown
În primul rând, trebuie să-i mulțumesc lui Moș Crăciun, desigur, care a făcut ce-a făcut și s-a întrecut pe sine anul ăsta. Pe lângă că mi-a adus absolut tot ce-i cerusem în scrisoare (zăpadă, adică), se pare că i-a plăcut atât de mult bradul meu împodobit cu jucării de lemn și chestiuțe cusute de mână, că nu s-a putut abține să pluseze. Așa se face că, atunci când am ajuns și eu acasă, după ușă mă aștepta un sac plin ochi cu daruri, care mai de care mai tentante. Și o să mă laud cu ce-am primit, ca să vă dau un motiv să fiți și voi cuminți la anu', poate îl impresionați la fel de tare pe Moș. Să știți că nu va fi ușor, trebuie să muncești din greu ca să meriți atâta atenție din partea lui. Nu pe oricine îl așteaptă Moșul cel Bun și Darnic toată noaptea, pitit după ușă, ca să-i ofere un sac care dă pe dinafară de-atâta febră, dureri de cap modelul XXL, tuse importată direct din adâncurile infernului, cele mai conștiincioase dureri de gât din istoria omenirii, și sunt sigură că am uitat multe altele, Moșul să mă ierte, dar sunt cam amețită și mă urmărește tot timpul, în orice cameră m-aș ascunde, o muscă imensă și fioroasă, pe care nimeni altcineva n-o poate vedea, doar e specială și mi-a fost trimisă mie, și numai mie. Și bineînțeles că în casă există o adevărată farmacie, cu medicamente care ar putea trata absolut orice, de la herpes până la cancer sau îmbătrânire, în afară de gripă, desigur. Și bineînțeles că toate farmaciile normale sunt închise. Și, când mă gândesc că nici măcar nu mi-a curs nasul de prin septembrie, nu pot decât să-i fiu din ce în ce mai recunoscătoare Moșului și să mă bucur de pe-acum pentru surprizele pe care-o să mi le pregătească la anu'.
Așa că, oricât de mult aș fi vrut să închei în modul tradițional, dorindu-vă să fi avut un Crăciun cel puțin la fel de fericit ca și-al meu, mă tem că așa ceva ar fi imposibil, chiar și pentru legendarul, mirificul și extraordinarul Moș Crăciun.
Păcat. Poate la anu', dacă vă străduiți îndeajuns.

(Ei, măcar m-am deranjat și-am făcut curat prin bârlogul imaginar, tot datorită Moșului, că n-am putut ieși nici azi din casă. )

6 vorbe-n vânt:

Anonim spunea...

:) Ai fost tare cuminte.
Hai prin mai sau iunie să furăm nuci verzi. Te învăţ să fluieri.

Îţi doresc un an bun şi frumos.

Mircea

J.P. spunea...

:) Merci. Un an fain de tot de tot și ție. :)

Anonim spunea...

hmmm...se pare că "javrele" de la poştă ne-au furat toate cadourile,nu numai cicolata...:(

J.P. spunea...

Ah, să le fie de bine. Mie mi-a fost destul.

chgabriela spunea...

Oricat mi-as fi dorit sa fiu in locul tau si sa primesc atatea "cadouri" de la Mosu, imi dau seama, cu parere de rau, ca pana in decembrie nu pot decat sa le astept...:)) Foarte misto scrii!

J.P. spunea...

Eh, poţi să-l rogi să vină mai devreme, dacă ţii neapărat. Mai face câte-o excepţie, în cazurile cu-adevărat speciale. Dar numai dacă ai fost foarte, foarte cuminte. :D