Imediat, doamnă, imediat.

Photo by Higgledy

De mult pluteşte în aer "mirosul de vacanţă", dulceag şi sadic. E ca şi atunci când ajungi acasă târziu, înfometat, şi toată scara blocului miroase a cine-ştie-ce bunătăţi. Urci în grabă, aproape că-ţi suceşti piciorul de nerăbdător ce eşti să ajungi acasă, şi atunci când deschizi uşa, în sfârşit, îţi dai seama că mirosul venea din apartamentul băbuţei de lângă. Aşa, toată lumea se bucură de vacanţă, de vară, de toate alea, şi pentru noi urmează bacu', admiterea, şi alte metode de tortură perfecţionate de-a lungul timpului. Şi parcă îţi vine să zici, plângăreţ: "Da' nu-i coreeect...".
Să înveţi pentru bac în ultima săptămână seamănă cu fugitul după tren. Într-un fel, îi invidiezi pe cei care-l aşteaptă de mult pe peron, iar acum n-au nicio grijă. Dar, atunci când îl prinzi, sentimentul ăla de "Mno, că şi io-s în tren, la fel ca voi, chiar dacă voi staţi aici de juma' de oră, în timp ce eu am preferat să-mi beau cafeluţa în tihnă" nu se compară cu nimic. Chiar dacă tu încă mai gâfâi. Eu una n-am pierdut niciodată vreun tren, deşi de multe ori a fost cât-pe-ce. E chestie de încredere, probabil. Cu bacu' nu ştiu, că n-am mai încercat, dar nu văd de ce ar fi altfel.
Azi am descoperit ce sinistru e să ţi se adreseze (vi, mă rog) cineva cu absolvenţilor. Sună mai rău decât majoritatea insultelor pe care ţi le poate arunca cineva în faţă. Absolvenţilor. Rataţilor. Pricăjiţilor. Idioţilor. Pedofililor. Canibalilor. Absolvenţilor. Să-mi mai zică vreodată cineva aşa, şi jur că n-or să-i mai rămână mulţi strămoşi neblagosloviţi. Noroc că următoarea ocazie o să fie peste câţiva ani buni.
Păi, când te trezeşti că eşti singurul om din toată şcoala care nu e îmbrăcat în alb-negru, dar până şi cele mai prietenoase profe trec pe lângă tine fluierând, e semn bun, nu? Iar dacă după aia mai începe şi o furtună, şi ca să ajungi la masa vecină trebuie să treci printr-o cascadă, atunci n-ai decât să te bucuri, şi să fluieri şi tu în continuare.
Ceea ce o să şi fac.