Spinarea-lupului.

Photo by LifeSaverSheep

Ăsta a fost semnalul de început. Ceva mai scurt decât de obicei, fiindcă antrenorul e răcit, și nu-și mai permite să-și scuipe plămânii într-un nenorocit de fluier. Toți cei zece țâșnesc prin fața lui, fiecare încercând să le dovedească celorlalți, dar mai ales lui însuși, că e mai bun decât ei. Antrenorul se uită în urma lor și râde forțat. Traseul e circular, deci se vor întoarce tot pe lângă el, fiecare așteptând să fie proclamat învingător. Să fie lăudat în fața tuturor, și să surâdă cu un aer superior, pretinzând că a fost o nimica toată, că era de la sine înțeles că el va câștiga cursa. Chiar dacă încă mai gâfâie zgomotos, iar genunchii îi sunt scuturați de spasme violente. Și chiar dacă toată lumea a văzut că a pornit înainte de semnal.
Au ajuns deja la curbă. Antrenorul se întoarce și îi privește îndelung, râzând pe înfundate. Râde de ei, de orgoliul lor infantil, de clasamente și competiții. Râde de el însuși, fiindcă e nevoit să stea în mijlocul unui parc într-o dimineață sinistră de noiembrie, în loc să-și bea cafeaua în mansarda lui de vizavi, înfășurat într-o pătură călduță.
A trecut primul, urmat la o distanță aproape imperceptibilă de cel de-al doilea, sau de mai mulți aspiranți la gloria titlului de al doilea, dacă nu chiar primul. După câțiva metri de la marcajul ce îndeplinește dublul rol de linie de pornire și linie de sosire, fiecare virează brusc. Se îngrămădesc toți în jurul arbitrului, așteptând verdictul.
Văzând că acesta întârzie, unul dintre băieți îndrăznește: „Puteți să ne spuneți și nouă clasamentul?”. Arbitrul tresare, smuls dintr-un vis dulce și călduț cu privire la o pătură pufoasă și o cafea fierbinte. „Cum? Ah, păi n-am văzut în ce ordine ați ajuns... exact.” Trece cu privirea de la unul la altul, de parcă ar vrea să vadă de pe tâmplele căruia dintre ei se ridică aburii victoriei. ”Cel mai bun timp l-a avut... el, urmat la câteva fracțiuni de secundă de voi doi. Așadar, asta a fost tot pentru azi. Ne vedem mâine la aceeași oră, băieți.”
Și toți se uită lung în urma lui, fără să priceapă de ce i-a ales tocmai pe cei trei care ajunseseră ultimii.