Şi gata.

Photo by InanimateUmbra

Încerc să mă obişnuiesc să aştept. Aş vrea să-mi poată ajunge amintirea unei ploi, în loc să vreau să mă plouă tot timpul. Aş vrea să-mi ajungă, măcar pentru câtva timp, o amintire cu tine, în loc să vreau să-ţi întorc degetele pe dos încontinuu.
Încerc să ţin cont de faptul că prea multă ploaie provoacă guturai, şi că se zice că, dacă îţi pocneşti degetele prea mult, eşti predispus la Parkinson.
Dar, atâta timp cât sub umbrela mea verde nu pătrunde nicio picătură de apă, iar degetele tale se plimbă leneşe pe spatele meu, mie mi-e bine. Când apare un nenorocit de curcubeu decolorat, şi tu eşti nevoit să îţi încleştezi degetele pe altceva, timpul se împrăştie ca o găleată cu cuburi de gheaţă scăpată pe gresie.
De obicei, îmi găsesc o altă ocupaţie. Şi aşa, atunci când începe să plouă din nou şi tu te prezinţi cu pelerina ta roşie şi cizmele de cauciuc ne-fosforescente, eu vreau doar să pictez plăcuţe din lut în compania lui Leonard Cohen.

Mi-e greu să aştept. Nu îmi dau voie să contez pe lucruri ce-or să se întâmple într-un viitor prea îndepărtat, pentru că în mod sigur or să se dovedească a nu fi altceva decât nişte baloane de săpun. Cu toate că mie îmi plac baloanele de săpun. Şi mai ales sunetul pe care îl fac atunci când le sparg atingându-le cu buzele, sau cu vârful degetelor. Nu prea-mi place să le suflu, fiindcă de obicei îmi pocnesc în faţă, şi-mi intră săpun în ochi.
Visez. Asta am voie. Tratez orice lucru ca pe un balon de săpun, nimic mai mult sau mai puţin, şi încerc din răsputeri să-l sparg. Cu cât rezistă mai mult, cu atât mai bine. Mă bucur de el atâta timp cât îl am, dar asta nu scade câtuşi de puţin din înverşunarea mea de a-l considera nimic altceva decât un vis.

Your red nails don't scare me, miss.
Oh, but they shouldn't. They're just to keep the mosquitoes away, zise Jo, pe post de redeeming conclusion.