Nu-i nimic.

Photo by Joppe911

Bună ziua, ştiţi cumva cine e ultimul la rând?
Tu, dragă.

Nu ştiu de ce, în ultima vreme mă deprimă la culme umbrelele negre. Sunt atât de hidoase, de parcă ar fi fabricate din acelaşi material ca şi mantia unei tanti celebre, care-şi omoară vremea cosind diverse chestii. Categoric intră în aceeaşi categorie cu pliculeţele de ceai folosite, pensulele rămase nespălate după ce le-ai îmbibat cu diverse soluţii şi semnele de carte. În schimb, am făcut o obsesie - zic eu sănătoasă - pentru obloanele verzi de pe fiecare a doua casă pe o rază de 20 de km în jurul Sighişoarei.
Şi iar mă simt mică şi prostuţă, dar nu in a good way, ci aşa, pur şi simplu, ca şi cum dintr-o dată mi-ar fi picat ochelarii verzi de pe ochi şi m-aş putea vedea aşa cum sunt eu de fapt. Şi mă apucă toate îndoielile, şi agoniile paranoice pe care le rezerv de obicei momentelor când sunt pe cale de a trece peste o dezamăgire, vezi doamne. Dar acum nu e nici pe departe cazul, şi mi se părea că am cam uitat pe unde îmi ţineam manualele de "Cum Să Te Simţi Cel Mai de Rahat Om Din Lume" şi antidotul perfect, "Cum Să Îţi Faci Singur Rost de Hârtie Igienică Atunci Când Rămâi Fără".
Mda, e ciudat cum se schimbă starea mea de spirit de la o carte la alta.
Dar, dacă dau frumos din gene şi-ţi şoptesc că mi-e somn, poate o să taci, chiar dacă amândoi ştim că e doar o minciună dintre cele mai banale. Că doar am dreptul să mint, atâta vreme cât nici nu pretind că aş face altceva.

Şi mâine o să plouă, promit.