Concentrează-te. Concentrează-te. Concentrează-te.

Photo by Ozgur Cakir

Atunci au zis că asta e o zi magică. Cum ar veni, nouă-a-noua-două-mii-nouă. Poate nu chiar magică de tot, dar destul de magică, așa. Și stați, să vedeți ce urmează să se-ntâmple în ziua asta atââât de magică ...
Da' cât e atât? E mult? Puțin? Of, să mă lămurească și pe mine cineva! Taci acolo, mă, că urmează să se-ntâmple ceva important, crezi că de-ntrebările tale ne arde nouă? Ce-ce-ce? Iar tu? Taci și-ascultă.
Mulțumesc. Așadar, ce ar trebui să se întâmple pentru ca o zi destul de magică să se transforme într-una cu adevărat magică? Iată o întrebare cu adevărat fundamentală. Un nene pe care-l chema Franz Kafka (și să nu vă prind că râdeți de numele lui!) zicea la un moment dat: 

"Nu e nevoie să ieși din casă. Stai la masă și ascultă. Nu asculta, doar așteaptă. Nu aștepta, rămâi tăcut și singur. Lumea ți se va revela, își va scoate masca: nu poate altfel, în chinuri se va răsuci înaintea ta."

Da' pe cuvântu' meu că nu pricep. Păi de ce să chinui lumea? Nu mai bine să te porți frumos cu ea? Ce, ea nu e om? Nu bă, chiar n-ai înțeles nimic. Păi, cum să fie lumea om? E muiere toată ziua: o lume-două lumi. Las-o să se chinuie, a naibii, că merită. Ce, noi nu ne chinuim?
Dragilor, haideți să trecem mai departe. Să vă spun ce zicea un alt prieten de-al meu, Boris Vian pe numele lui: 

"Buticurile florăreselor n-au niciodată jaluzele de fier. Nimeni nu încearcă să fure flori." 

Da, mă, ăsta chiar are dreptate, să știi. Eh, poate pe vremea lui, c-acuma toate florăriile au termopane. Și ce contează, bă? Ai pomenit tu pe careva să fure flori? Da' care-i faza, tu, care le știi pe toate? O să se-ntâmple ceva sau ba?
Stați să vă spun ce zicea un tip, Douglas Adams: 

"Orice se petrece, se petrece.
Orice chestie care, petrecându-se, provoacă petrecerea altei chestii, provoacă petrecerea altei chestii." 

Și tot ăla, Boris, cu cuvintele lui:

"J'ai mal à ma rapière
Mais j' le dirai jamais
J'ai mal à mon bédane
Mais j'le dirai jamais
J'ai mal à mes cardans
J'ai mal à mes graisseurs
J'ai mal à ma badiole
J'ai mal à ma sacoche
Mais j' le dirai jamais, là
Mais j' le dirai jamais."

Așadar, sper că v-am lămurit cam cât de magică e ziua asta.

'You can get killed by friendly fire.'

Photo by Pakpao

săracul Boris a și uitat deja cum mă cheamă
cartea de care vorbisem nu s-a mișcat de-atunci
de sub patul pe care stăteam când i-am citit din ea
nu îmi mai pot permite să-mi fie somn
așa că pur și simplu nu mi-e
"ritmul e totul în viață", a zis el
și eu am dat din cap în ritmul vocii lui
hai să mergem să bem ceva, a continuat
iar eu am cerut doar tonic, fără gin
pur și simplu nu-mi puteam permite
să dorm prea mult a doua zi
mă ustură arătătorul stâng
ca și cum aș fi atins ceva prea cald
dar știu prea bine că n-am
of, ce chestii misterioase se întâmplă pe lumea asta
păcat că nu mai știi cum mă cheamă
aș fi putut să-ți cânt blues-uri
și să te trag de păr dimineața ca să te trezești
să mă duc să cumpăr cireșe de la piață
și să le împart cu tine și degetele tale interminabile
și câte n-aș mai fi putut să fac
dacă tu măcar ai fi știut cum mă cheamă
e o chestiune foarte importantă
fiindcă, vezi bine
nici eu nu mai știu

[To hell with that cat. Where can we sip some cognac?]

Photo by Slatkatajna

E vorba doar de fursecurile cu alune.

Îmi croșetez singură depresiile, după cum știi bine. Mă confrunt din când în când cu câte-o bucurie, într-o luptă pe viață și pe moarte, dar până și astea, oricât de firave ar fi, mă desființează din primele cinci minute, și-n timp ce zac și ascult cum trec cele zece bătăi ale fericirii îmi vin în minte nenumărate replici spirituale pe care le-aș fi putut da de n-aș fi fost atât de preocupată de propria-mi neasemuită spiritualitate.
Nu știi de ce nu mai plouă? Îți spun eu, fiindcă mi-am atârnat cearșafurile la uscat și am nevoie de vânt din pupă ca să plec cu corabia nebunilor la Moscova și să-mi cânte Tricky.
Degeaba, nu pot trăi decât de pe-o zi pe alta.

"To hell with that cat. Where can we sip some cognac?"

3, 2, 1 - suflă!

unu' fuge ca nebunu'
doi se zbenguie-n noroi
trei plicuri de ceai de tei
patru merg la psihiatru
cinci se scarpină-n opinci
șase plombe de mătase
șapte ore pân' la noapte
opt brioșe cred c-am copt
nouă zile de când plouă
zece grade și mi-e rece

'The Favourite Game.'

Photo by Mizoka

Mă uitam și eu un pic prin podul cu vechituri, că n-am mai dat pe-aici din era geologică trecută și abia mai reușesc să descui ușa, da' să-mi amintesc peste ce-aș putea să dau prin cine-știe-ce colțișor. Și, răsfoind așa la nimereală, am ajuns la concluzia că de la un timp încoace mă tot învârt în cercuri. Sau în jurul cozii proprii și personale, dacă vreți. Adică, în momentul de față mă aflu exact în același loc unde eram și anul trecut pe vremea asta: număr zilele până la concertul lui Cohen, mă amuz de chestiunea cu care mi-am tocat nervii și-am pierdut atâta timp... La naiba, ar fi putut să fie și-același tip ca anul trecut, într-atât de bine se aseamănă poveștile! Bine, ceva diferențe tot sunt, de data asta am bilet (cumpărat de-acum trei luni, ca să fiu sigură) și nu prea mai pot da vina pe nenea din poveste, fiindcă eu am făcut cam toate prostiile din meniu (ba chiar și câteva pe lângă, tot ca să fiu sigură). Sigur, viața ar putea să-și râdă din nou de mine și să fie musai să-mi dau examenul în 4 (și-atunci adio concert), iar personajul sus-menționat ar putea să se dovedească mai masochist decât îl bănuiam și să nu dezerteze atât de ușor (și-atunci adio liniște și pace). Ei, hai acuma. N-o fi "viața" asta chiar așa de sadică. Doar e vorba de însuși Field Commander Cohen, să fim serioși. Și ălalalt? Ei, hai, lasă-mă-n pace, nici măcar nu l-am mai visat salvându-mă din cine-știe-ce catastrofă, e clar că mi-a trecut.
În fine, tocmai am făcut o promisiune solemnă cum că nu mai promit nimic. Da' cred că pot să afirm cu destulă certitudine că, atâta timp cât mai am de învățat, o să-mi tot fac de lucru pe aici, (fiindcă nu-mi pot imagina multe locuri în care aș pierde vremea într-un mod mai puțin util). Și cu asta, sus toată lumea, c-acuși răsare soarele!
Eu nu, că mie mi-e soooooomn.

De ce trosnește casa la cinci după-masa.

Photo by Liobambi

Știu că sună stupid și c-aș fi mult mai credibilă dac-aș da nemăsurata-mi lene drept vinovată pentru că n-am mai dat pe-aici de-atâta timp, dar adevărul e următorul: De la o vreme - în fiecare zi - la cinci după-masa, casa trosnește din toate încheieturile. O secundă, cât ai zice ceai, atât durează totul, dar la-nceput m-a băgat în toți sperieții. Abia alaltăieri a catadicsit să-mi explice că face tot tărăboiul ăsta doar fiindc-a îmbătrânit și ea și doftorul care tot vine s-o vadă - și pe care presupun că-l cheamă Dr. House - i-a ordonat să se-ntoarcă de pe-o parte pe cealaltă măcar o dată pe zi. (Bine, bă, nu puteai și tu să zici mai devreme?) În fine, dup-aia ne-am împrietenit, și chiar am pus-o să promită că o să fie mai atentă și n-o să mă mai umple de vânătăi de sus până jos (Dacă nu lași măcar un pic de spațiu între ele nici măcar nu se vede că-s vânătăi, ce naiba, eu trebuie să te învăț? - așa i-a zis arătarea complet violetă în care mă transformase). Și uite-așa acum mă văd nevoită să mă strecor tot timpul printre capcanele pe care mi le-ntinde doar ca s-o bag un pic în seamă. Ce perdele fluturând pe întuneric, uși care scârțâie când când ești singur acasă ori furnici pe pervazul geamului de la bucătărie? Astea-s joacă de copii, vă spun eu. Să vedeți cum își dă săraca toată silința, cu sunete din felicitările alea muzicale chinezești (mă tare minunez pe unde-o mai fi găsit așa ceva), cu rafturi care pocnesc exact la mijloc, să stea cărțile aranjate în V, că-i mai frumos - ca să nu mai zic de înmulțirea alarmantă a găurilor negre din zonă și de multe alte isprăvi, să-ți vină să-ți iei lumea în cap, nu altceva. Iar eu, hotărând că așa nu se mai poate, n-am găsit altă metodă prin care să-i bag mințile-n cap decât s-o fac de râs pe-aici și prin toată lumea largă. Acum, să vedem dac-o să funcționeze - degetele încrucișate, vă rog. Că, dacă nu merge planul, urmează o serie lungă de trufandale cum e asta (o ciornă de luna trecută):

Din cauza asta, pe câmpurile de zacuscă nu mai creștea nimic. Mii de borcane zăceau prin șanțuri, pline de praf și fără capace, de când rămăseseră fără rafturi și trebuiseră să le vândă. Apăruseră niște molii perfide, ce promiteau c-or să readucă totul la normal, dar în realitate nu făceau altceva decât să intre-n ochii oamenilor și să-și scuture acolo puful de pe aripi. Așa că ei nu mai vedeau dezastrul din cămări, și-ncetul cu încetul năpasta s-a răspândit pe toate rafturile, nu numai prin zacuște. Dar moliile își făceau treaba, și nimeni nu observa vreo neregulă. Trecu vara, trecu și toamna și nimic. Nici nu mai rămăsese urmă de gogoșari îmbălsămați cu sucuri acrișoare, nuci negre și zbârcite învelite bine în sirop caramelizat, vișine adormite în compoturi îmbujorate, nici măcar must de roșii încuiat în sticle lunguiețe, nimic! Ce să mai zic de jeleul verzui din muguri de mentă, de care nu-și mai amintea nici măcar un singur om în toată țara? Situația era gravă, într-adevăr.

Degetele încrucișate, vă rog.
Situația este gravă.
Într-adevăr.

'Gone with the gin.'

Cred c-am murit.
Adică nu-s chiar sigură, da' am așa, o bănuială.
Dacă am dreptate, problema cea mai mare e că încă nu s-a prezentat nimeni să-mi dea foc. Și chiar nu vreau să putrezesc și să se-nfrupte tot felul de viețuitoare din stârvul meu.
Sau poate doar dorm. În cazul ăsta, visez chestii cam tâmpite (cum ar fi c-o să vină din nou Le Canadien Errant, la toamnă, cu José González cu tot - da, bine, râdeți, n-are voie omul nici în vis să fie fericit!)
Habar n-am cum stă treaba, dar plănuiesc să aflu cât de curând. Poate chiar luna asta, până când nu încep să-mi pierd diverse părți componente.

Hm, și parcă nici nu sună așa de rău să fii fantomă.