Legenda ciocolatei.

Photo by Jean Francois

...Știi, câteodată mă întreb dacă sunt într-adevăr atât de proastă pe cât mă simt.
Când spui ceva de genul ăsta, e clar că aștepți un anumit răspuns. Că nu, nu ești deloc atât de proastă pe cât te crezi, ci mult mai proastă. Că da, ești exact atât de proastă pe cât te crezi, dacă asta te face fericită. Că ești cu 0,1% mai puțin proastă în realitate, ceea ce e oricum încurajator. Că da, ești mică, proastă și ai o tunsoare cretină, dar pentru toate astea compensează umorul tău unic și fursecurile cu nucă. Că nu observasem până acum, dar dacă tot ai zis, mi se pare și mie că ești cam proastă, pe lângă că ești mică, ai o tunsoare cretină, n-ai umor și nu ești în stare să faci nici măcar niște fursecuri fără să le dai foc. Că, de fapt, orice răspuns ți-aș da, soluția e una singură: să-ți dai foc și să te privești arzând. Dacă și atunci îți mai plângi de milă, înseamnă că de fapt ești mult mai proastă decât te crezi. Dacă ești în stare să vezi hazul situației și să râzi de tine înseamnă că ești exact la fel de proastă pe cât te imaginezi. Și dacă ești în stare să-ți dai seama de toate astea și fără să trebuiască să-ți dai foc, înseamnă că e bine și că n-ai de ce să-ți faci griji.
Să știi că ai dreptate. Merci, bă. ... Auzi, n-ai o brichetă?