Da, pe naiba.

Photo by Milleflori

Tocmai mi-am dat seama că azi - adică ieri, tehnic vorbind - nu era şi ziua mea, că doar, oficial, nu mai sunt copil, deci trebuia să-mi mişc fundul şi să votez. Ha ha. Azi, eu eram Căpitanul Matamore, care a găsit hârtie pentru origami şi buburuze cu magnet pentru frigider, şi a fost foarte încântat de asta, chiar dacă nimeni n-a auzit ce tot spunea el. Puteam să-i înjur pe toţi, şi n-ar fi fost nicio diferenţă, ba chiar ar fi aplaudat la fel de conştiincios.
Trecea pe-aici mai devreme un nene (nu pot şti sigur, dar presupun că era un nene) care claxona de zor, şi chiar ţinea destul de bine ritmul. Cred că vreo trei minute a durat toată chestia, cam cât o piesă mai scurtă, aşa. Şi, nu ştiu de ce, dar mi-a plăcut ideea.
Şi n-am vrut să împart cu nimeni cookie-urile mele, după care le-am desfăcut şi mi-am dat seama că erau cu cocos. Am mâncat două totuşi, aşa, din pur masochism şi ca să le fac în ciudă, după care a fost nevoie de limonadă.
În afară de asta, peste tot e vorba de sfârşituri şi de ultimele chestii, lucru care mă deprimă cumplit. La naiba, nu pot să cred că s-ar schimba ceva, deşi ieri am râs copios uitându-mă pe pozele pentru tot soiul de diplome sau io-ştiu-pentru-ce-altceva, făcute în ultimii ani. Şi cum eu tot refuz să accept ce se-ntâmplă în jurul meu, probabil că o să mă trezesc aşa, peste vreo lună, şi o să-mi dau seama că, totuşi, mda, ceva e altfel, chiar dacă oamenii încă se uită ciudat la mine dacă mă văd cu ceva aparent alcoolic în pahar, în timp ce eu par a fi abia ieşită din generală. Ceea ce mie îmi convine perfect, de altfel.
Şi nu-nţeleg de ce ar trebui să mă deranjez să încropesc o încheiere pentru toată aiureala asta, din moment ce nici introducere, şi nici cuprins nu are. Dar totuşi, ca o concluzie, sfârşiturile sunt supraevaluate. Mai ales alea fericite.